Proiect de 1 milion de lei, demarat de Senat: labirint cu estetică mistică și cartierul Uranus în realitate virtuală

×
Codul embed a fost copiat

Senatul României a demarat, miercuri, lucrările pentru un proiect în valoare de un milion de lei, din bani publici.

Senatorii au decis să amenajeze o grădină - labirint pe peluza din fața Casei Poporului. Parcul va avea și pavilioane pentru concerte, iar arhitecții care se ocupă de proiect spun că labirintul va fi luminat și noaptea. Palatul Parlamentului a fost ridicat pe locul fostului cartier Uranus, demolat de comuniști pentru a face loc acestei construcții.

Cum vor arată Grădinile Senatului: șase kilometri de gard viu, înalt de doi metri, vor reproduce străzile de altădată ale dealului Uranus, un cartier ras de pe față pământului de comuniști. Fundațiile caselor se află încă în pământ și deasupra lor vor fi plantate flori. Grădinile vor avea și un pavilion de concerte, construit pe amprenta unei foste fabrici de instrumente muzicale. Toate vor fi înconjurate de un labirint pentru care arhitecții au gândit o estetică mistică.

Bogdan Nicoale, arhitect: „Nu va fi lumină de sus, gen clasică, stâlp, ci o lumina de jos în sus, astfel încât toate structuri vegetale să plutească. E ideea de grădina fantomatică ce reproduce vechiul cartier”.

Grădina va avea și o fântână arteziană, care iarna ar putea fi transformată într-o ploaie de țurțuri. Arhitecții s-au gândit să extindă proiectul și în realitate virtuală.

Citește și
Centrul istoric din Brașov, în pericol
Centrul istoric al Brașovului, în pericol. "Este o crimă la adresa trecutului"

Robert Cazanciuc, vicepreședintele Senatului: „Cu niște ochelari speciali, vei intra în labirint și practic faci o călătorie în timp și o să vedem și casele cum au fost ele odată”.

Un milion de euro costă întregul proiect, iar banii vin din fondurile Senatului. Doi ani ar trebui să dureze lucrările. Cel mai mult, spun arhitecții, va dura reconstrucția 3D a clădirilor din fostul cartier Uranus.

Și ambadasa Olandei va contribui la proiect. Olandezii vor crea un nou tip de lalea, numită Tulipă Uranus, special pentru Grădinile Senatului. Când vor fi gata, grădinile vor putea fi vizitate doar de cei care vor plăti bilet ca să vadă Palatul Parlamentului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Muzeul Etnografic din vecinătatea castelului Bran s-ar putea închide. Noii proprietari cer executarea silită
Muzeul Etnografic din vecinătatea castelului Bran s-ar putea închide. Noii proprietari cer executarea silită

O bijuterie de arhitectură populară, Muzeul Etnografic din vecinătatea castelului Bran își va închide în curând porțile.

Centrul istoric al Brașovului, în pericol.
Centrul istoric al Brașovului, în pericol. "Este o crimă la adresa trecutului"

Centrul istoric al Brașovului, renumit pentru arhitectură medievală, este în pericol, avertizează specialiștii.

Recomandări
Israel vs Iran. Cifre oficiale: Cât de puternice sunt forțele militare ale celor două națiuni
Israel vs Iran. Cifre oficiale: Cât de puternice sunt forțele militare ale celor două națiuni

Israel este de 75 de ori mai mic decât Iranul ca suprafață și are o populație de 10 ori mai puțin numeroasă, dar la nivel militar cele două state dispun, oficial, de forțe aproape similare. Realitatea arată însă că Israel este superior Iranului.

Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință
Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală
Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că le-a cerut tuturor colegilor parlamentari să renunţe de urgenţă la sumele provenite din deconturi ale chiriei în condiţiile în care au o proprietate în Capitală.