Primul Paște fără cozi la granițe. Cu cât a scurtat drumul un român venit din Grecia

×
Codul embed a fost copiat

Primul Paște cu granițe terestre în Schengen i-a adus pe mulți dintre românii plecați în străinătate mult mai repede acasă. Orele pierdute la cozi prin vămi sunt, de acum, amintire, dar asta nu înseamnă că polițiștii nu supraveghează frontierele.

Aceștia pot să facă verificări aleatorii, iar în cazul în care aveți, de exemplu, documentele expirate, riscați să vă stricați vacanța.

Toți cei care s-au întors acasă de sărbători au avut cale liberă. Înainte de intrarea în Schengen, aici erau cozi kilometrice.

Român din Grecia: „N-am arătat niciun buletin, niciun pașaport, nimic. Ca prin piftie!”

Reporter: „Cu cât s-a scurtat drumul?”

Citește și
Retete de pasca fara aluat
Rețete de pască fără aluat pentru masa de Paște. Secrete pentru o pască perfectă și alternative moderne la cea tradițională

Român din Grecia: „Cu vreo două ore prin vamă!”

Reporter: „Cei dragi vă primesc mai repede acasă”

Român din Grecia: „Ooo, abia aștept să-mi tai mielu’, să-l bag la burtică, să beau un vin roșu și să stau bine!”

Actele pe care trebuie să le aibă la ei românii care vin din străinătate

Chiar dacă nu au mai fost în punctul de control, polițiștii români și bulgari au făcut controale aleatorii ca să se asigure că printre turiști nu sunt fugari, migranți ilegali sau traficanți. Cu această ocazie, le-au reamintit celor pe care i-au oprit ce documente trebuie să aibă obligatoriu la ei.

David Laurențiu Valentin, purtător de cuvânt al IGPF: „Persoanele care intenționează să meargă pe teritoriul altui stat trebuie să aibă asupra lor un document de călătorie valabil. Totodată, minorii și însoțitorii acestora trebuie să aibă în continuare asupra lor aceleași documente care erau obligatorii înainte de intrarea în Schengen.”

Un șofer a rămas fără talon și plăcuțe de înmatriculare pentru că nu a verificat dacă are documente valabile.

Polițiștii anunță că vor organiza astfel de acțiuni pe toată perioada sărbătorilor și îi sfătuiesc pe cei care au de făcut drumuri lungi să nu se urce obosiți la volan.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Vacanța de Paște începe cu aglomerație pe Valea Prahovei. Românii au plecat deja spre munte crezând că vor evita ambuteiajele
Vacanța de Paște începe cu aglomerație pe Valea Prahovei. Românii au plecat deja spre munte crezând că vor evita ambuteiajele

Vacanța de Paște a început deja pentru unii. În stațiunile montane, dar și în Delta Dunării, primii sosiți s-au bucurat de vreme bună, mișcare în mijlocul naturii și mâncăruri delicioase. Asta după ce au depășit micile inconveniente din trafic.

Rețete de pască fără aluat pentru masa de Paște. Secrete pentru o pască perfectă și alternative moderne la cea tradițională
Rețete de pască fără aluat pentru masa de Paște. Secrete pentru o pască perfectă și alternative moderne la cea tradițională

Pasca de Paște foarte fi și fără aluat. Urmăriți pașii cu atenție pentru a realiza această reţetă simplă de pască, dar foarte apetisantă.

Cum va fi vremea de Paște 2025. Temperaturi mai mari decât normalul perioadei și ploi în noaptea de Înviere, în unele zone
Cum va fi vremea de Paște 2025. Temperaturi mai mari decât normalul perioadei și ploi în noaptea de Înviere, în unele zone

Vremea va fi mai caldă decât ar fi normal în perioada Paștelui, în majoritatea regiunilor, a declarat joi, pentru Agerpres, Alina Șerban, meteorolog de serviciu în cadrul istrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.