Primele declarații ale șoferului autocarului cu turiști greci. Bărbatul care a murit îi făcuse excursia cadou soției

×
Codul embed a fost copiat

13 turiști greci, printre care și doi copii, au rămas internați în trei spitale din București, după accidentul teribil de la pasajul Unirii.

Autocarul lor a lovit limitatorul de înălțime de la intrarea în tunel. Unul dintre călători a murit, din păcate. La audieri, șoferul a susținut că era atent la GPS în momentul impactului, pentru că nu cunoștea traseul. El este cercetat în libertate pentru ucidere din culpă și vătămare corporală.

Jurnaliştii greci spun că imagini filmate de turişti imediat după producerea accidentului au surprins un tânăr care încerca să ajute un pasager blocat de plafonul autocarului. Sâmbătă, turiştii care nu au fost răniţi au plecat înapoi spre Grecia.

Vacanţa bieților oameni s-a încheiat dramatic înainte de Crăciun. Ar fi trebuit să viziteze Palatele Peleş şi Bran, însă după ce au trecut pe lângă moarte, şi-au dorit să ajungă mai repede acasaă.

Unii dintre ei au apucat să le spună jurnaliştilor că şoferul a condus toată noaptea din oraşul Volos, Grecia până în România. Vorbim de o distanţă de peste 800 de kilometri.

Citește și
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier din Timișoara
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Autocarul în care s-au aflat turiştii greci a fost adus în parcarea Poliţiei Rutiere, unde va fi expertizat de poliţiştii criminalişti. Aceştia vor măsura exact care este înălţimea autocarului şi vor verifica şi tahograful. Acesta le va spune dacă şoferul a condus mai mult decât era legal, astfel încât oboseala să fi fost un factor în plus în producerea tragediei.

Poliţiştii l-au audiat pe şofer mai multe ore şi l-au întrebat de ce nu a respectat indicatoarele. Le-ar fi spus că era atent la aparatul GPS pentru că nu ştia cum să ajungă la hotel. După audieri, poliţiştii l-au lăsat să plece fără să-i impună vreo măsură restrictivă. Asta înseamnă că poate inclusiv să plece din ţară.

În cadrul cercetaţilor poliţiştii au ridicat şi imaginile camerelor de supraveghere din intersecţie, care ar putea să lămurească exact ruta pe care a urmat-o autocarul înainte să lovească poarta gabaritică.

Presa din Grecia scrie că bărbatul care a murit în accident avea 53 de ani şi călătorea împreună cu soţia. Excursia era un cadou pentru ea. O altă turistă în vârstă de 30 de ani a fost în stare gravă la spitalul Floreasca. Ceilalţi răniţi sunt în stare bună, spun medicii.

„În spitalele din București sunt internate în acest moment 13 victime ale accidentului care a avut loc ieri la intrarea în Pasajul Unirii. Toți pacienții sunt stabili și conștienți. Femeia internată în secția de Terapie Intensivă de la Spitalul Floreasca a fost detubată, este conștientă și a comunicat cu familia. În urma evaluărilor făcute de medici, s-a decis că 4 dintre cei 13 pacienți vor fi externați în cursul zilei de mâine”, a transmis Ministerul Sănătății.

După producerea accidentului, fostul ministru al Transporturilor, deputatul Cătălin Drulă, a făcut mai multe reproşuri autorităţilor locale.

Cătălin Drulă, presedintele USR: „Pentru mine e şocant ca nici acum după producerea accidentului, acea perdea de lanţuri nu e reparată. E vorba să aduci o nacelă pentru schimbat becuri şi să repare această perdea. E un caz clar de nepricepere, de proiectare anapoda, cu mentalitate învechită. Infrastructura trebuie să fie iertătoare cu un şofer neatent sau obosit, imprudent, 1 la 10 mii, consecinţele să nu fie catastrofale, adică să ducă la pierderi de vieţi omenești. O altă modalitate de a construi acel limitator e să fie cu o bară metalică mult mai uşoară care să poată fi ruptă de un astfel de autovehicul.”

La solicitarea Știrilor PRO TV, Primăria sectorului 4 nu a dorit să comenteze situaţia, menţionând că lasă ancheta poliţiei să lămurească lucrurile. În urma altor accidente asemănătoare, primăria a cerut Inspectoratului de Stat în Construcţii să verifice pasajul. Iar instituţia a stabilit ca toate lucrările de renovare efectuate la pasajul Unirii respectă legislaţia în vigoare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

Mesaj Ro-Alert primit de locuitorii din zona de graniţă cu Ucraina. Pericol de cădere a unor „obiecte din spațiul aerian”
Mesaj Ro-Alert primit de locuitorii din zona de graniţă cu Ucraina. Pericol de cădere a unor „obiecte din spațiul aerian”

Populaţia din zona de graniţă cu Ucraina a primit mesaj de avertizare RO-Alert pentru că există posibilitatea să cadă obiecte din spaţiul aerian.

 

Cine este românul împușcat de 4 ori în timpul masacrului din Graz. Unde l-au străpuns gloanțele
Cine este românul împușcat de 4 ori în timpul masacrului din Graz. Unde l-au străpuns gloanțele

Doi adolescenți români care trăiesc cu familiile lor în Graz, Austria, sunt printre victimele atacului armat de marți de la un liceu. Un fost elev care a deschis focul a ucis nouă tineri și un profesor și a rănit alți 11.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.