Primăriile economisesc până la 90% din costurile cu energia electrică prin panouri fotovoltaice. Cum vor folosi banii

×
Codul embed a fost copiat

Autoritățile locale – care au accesat fonduri europene pentru a-și monta panouri fotovoltaice – culeg acum economiile. Primăriile și-au scăzut facturile la energie electrică cu până la 90 la sută, după ce au pus în funcțiune sistemele.

Oficialii spun că vor folosi banii pentru drumuri, locuri de joacă sau pentru a accesa alte proiecte cu finanțare de la Uniunea Europeană.

Autoritățile locale din Traian Vuia, județul Timiș, scoteau din buget, în fiecare iarnă, 60 de mii de lei pentru lemne. În timp ce factura la energia electrică ajungea chiar și la 40 de mii de lei pe lună. Acum, datorită panourilor fotovoltaice montate pe primărie, pe căminul cultural și pe școli, situația s-a schimbat. Încălzirea se face prin pompe de căldură, alimentate cu energie verde.

Vasile Petruescu, primarul comunei Traian Vuia: „A fost primul an în care nu am avut consum de lemne la clădiri pe timpul iernii. Energia verde este foarte importantă, mai ales având în vedere fluctuațiile pieței energiei."

Investiția a fost realizată din fonduri europene. A inclus și un parc fotovoltaic, care asigură iluminatul stradal.

Citește și
Nicușor Dan, președintele României
Nicușor Dan, vizită oficială în Republica Moldova. Întâlniri cu Maia Sandu și premierul Dorin Recean

Vasile Petruescu, primarul comunei Traian Vuia: „Pe timpul unei zile de vară poate produce și 800 și 1000 de kw, ceea ce este extraordinar de mult."

Fonduri europene pentru energie regenerabilă: aproape un miliard de euro

În ultimii ani, aproape un miliard de euro din fonduri europene a fost disponibil pentru investiții în energie regenerabilă. Unele primării au scos bani și din bugetul local pentru a deveni independente energetic.

Un exemplu este comuna Arcani, din județul Gorj, unde autoritățile locale au investit masiv în acest sector. Acolo, chiar și mașinile vechi au fost înlocuite cu unele electrice.

Aristică Coiculescu, primar comuna Arcani: „Nu mai avem niciun cost cu energia electrică, având și statut de prosumator avem și un plus semnificativ în urma producției de energie de către aceste panouri.”

Banii strânși vor fi investiți în alte proiecte, spun oficialii. Cu fonduri europene, urmează să fie construit un parc fotovoltaic, destinat iluminatului stradal.

Aproape 500 de panouri alimentează și primăria Oșorhei, de lângă Oradea. Clădirea "verde" este considerată una futuristă.

Ioan Gligor, primar Oșorhei: „În prezent, acestea acoperă aproximativ 80% din cheltuielile cu energia ale clădirii, inclusiv pentru încălzire.”

Economiile lunare de aproximativ 12 de mii de lei sunt direcționate și acolo către proiecte pentru comunitate.

Provocarea stocării energiei regenerabile pe termen lung

Specialiștii consideră aceste investiții în energia verde esențiale, mai ales într-o piață instabilă. Totuși, există un minus major: lipsa soluțiilor de stocare.

Dumitru Chisăliță, președinte Asociația Energia Inteligentă: „În România, majoritatea proiectelor din domeniul energiei regenerabile au fost realizate fără soluții de stocare. Deși pe termen scurt acest lucru aduce avantaje economice, reprezintă o problemă de reziliență pe termen lung."

Pentru a rezolva această problemă, Ministerul Energiei a pus la bătaie 150 de milioane de euro pentru achiziția de baterii.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Nicușor Dan, vizită oficială în Republica Moldova. Întâlniri cu Maia Sandu și premierul Dorin Recean
Nicușor Dan, vizită oficială în Republica Moldova. Întâlniri cu Maia Sandu și premierul Dorin Recean

Președintele Nicușor Dan se va afla marți într-o vizită oficială în Republica Moldova, unde va fi întâmpinat de Maia Sandu.

Agenţia Europeană a Medicamentului evaluează un potenţial risc de encefalită asociat unor vaccinuri împotriva varicelei
Agenţia Europeană a Medicamentului evaluează un potenţial risc de encefalită asociat unor vaccinuri împotriva varicelei

Vaccinurile cu virus viu atenuat, utilizate pe scară largă în prevenirea varicelei, intră sub lupa autorităţilor europene de reglementare.

Cod galben de inundaţii pe râuri din 7 judeţe, până luni la prânz. Avertismentul hidrologilor
Cod galben de inundaţii pe râuri din 7 judeţe, până luni la prânz. Avertismentul hidrologilor

Hidrologii au emis, duminică, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până luni la prânz pe râuri din şapte judeţe, situate în regiunile Transilvania, Maramureş şi Moldova.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.