Primăria Sinaia a cumpărat vechea telecabină care urcă în Bucegi. Cât costă biletele

Telecabina Sinaia
Shutterstock

Primăria Sinaia a anunţat, marţi, că a fost semnat actul de cumpărare a Telecabinei din Sinaia, astfel că la nivelul staţiunii va fi implementat în următoarele câteva zile un ski unic, valabil pe toate instalaţiile de transport pe cablu.

"Ieri, 16 ianuarie 2023, a fost semnat de către reprezentanţii Societăţii de Transport Public Sinaia actul de cumpărare prin licitaţie publică a Telecabinei din oraş. Odată cu preluarea Telecabinei Sinaia şi a instalaţiilor de transport pe cablu care o deserveau, domeniul schiabil sinăian devine incontestabil, prin numărul de instalaţii şi pârtii, cel mai mare domeniu al sporturilor de iarnă din România şi singurul de altitudine", se arată într-un comunicat al Primăriei Sinaia.

Conform reprezentanţilor primăriei, valoarea tranzacţiei a fost de 2 milioane de euro.

La începutul lunii decembrie, primarul Vlad Oprea a declarat, pentru Agerpres că instalaţiile vizate de această tranzacţie sunt telecabinele care leagă centrul staţiunii de domeniul schiabil, una mergând până la Cota 1400, cealaltă de la 1400 la Cota 2000, un telescaun relativ nou care merge de la Cota 1400 la 2000, un telescaun vechi în Valea Dorului, un teleschi vechi tot în Valea Dorului, parcarea de la baza telecabinei din Sinaia şi mai multe clădiri.

"Cea mai bună veste pe care o puteam da la startul noului sezon de schi, întârziat din cauza condiţiilor meteo, este aceea ca iubitorii muntelui se vor bucura de toate instalaţiile de pe domeniul schiabil sinăian în baza unui singur ski care va fi implementat în următoarele câteva zile. Cartela unică va fi valabilă atât la Telecabină şi Gondolă, cât şi pe toate instalaţiile pe care le deservesc: teleschiuri, telescaune şi bandă", a precizat Vlad Oprea, citat în comunicatul menţionat.

Citește și
ploaie
Schimbare bruscă a vremii în ultima zi a vacanței de Rusalii. Spre ce s-au orientat mulți dintre turiști

Din datele tehnice transmise de Primăria Sinaia reiese că telecabina dublă spre Cota 1400 a fost construită în 1970 şi are o capacitate de transport de 350 persoane/h, lungimea traseului fiind de 2.328 m. Cel de-al doilea traseu pleacă de la Cota 1400 şi ajunge la Cota 2000, având o lungime de 1.945 m.

Telegondola Sinaia are de asemenea 2 tronsoane. Tronsonul 1000-1400 al Gondolei Sinaia porneşte din cartierul Furnica, ajungând la Cota 1400. Acesta a fost dat în funcţiune în decembrie 2007, are 34 de gondole, fiecare putând transporta cel mult 8 persoane. Lungimea traseului este de 1312 m. Capacitatea maximă de transport este de 1700 persoane/ oră.

Tronsonul 1400-Cota 2000, Gondola Carp, are 42 de gondole a câte opt locuri, o capacitate de transport de 1.500 persoane/ oră şi un traseu cu o lungime de 2.000 de metri. Gondolele sunt prevăzute cu buzunare exterioare pentru aşezarea schiurilor şi plăcilor de snowboard.

Ce avantaje oferă skiul și cât costă

Ski-ul unic asigură accesul la 11 instalaţii de transport pe cablu (2 telecabine, 2 telegondole, 4 telescaune, 2 teleschiuri şi o bandă).

Potrivit tarifelor publicate anterior, în sezonul de iarnă 2022-2023, un ski pentru adulţi, care va acoperi acum şi accesul la telecabină, valabil o zi în weekend, costă 230 de lei, în cursul săptămânii tariful fiind de 210 lei.

Copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 12 ani vor plăti 135 de lei în cursul săptămânii şi 150 de lei în weekend, iar seniorii, adică persoane peste 65 de ani, vor achita 170 de lei pentru un ski valabil o zi în cursul săptămânii şi 190 de lei pentru un ski valabil sâmbăta sau duminica.

De asemenea, turiştii au la dispoziţie şi skiuri valabile 2 sau 3 zile, preţurile fiind de 395/520 lei pentru adulţi, 270/400 lei pentru copii şi 330/480 lei pentru seniori.

Tarifele pentru cartelele cu puncte pentru adulţi pleacă de la 100 de lei, cele de 24 de puncte, şi ajung până la 825 de lei cele cu 300 de puncte. Pentru copii, tarifele sunt de 60 de lei până la 540 de lei, iar seniorii plătesc între 90 lei şi 700 de lei pentru cartelele cu puncte.

Totodată, iubitorii sporturilor de iarnă au şi opţiunea unui ski de sezon, care costă 5.000 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Schimbare bruscă a vremii în ultima zi a vacanței de Rusalii. Spre ce s-au orientat mulți dintre turiști
Schimbare bruscă a vremii în ultima zi a vacanței de Rusalii. Spre ce s-au orientat mulți dintre turiști

Ultima zi a acestei vacanțe de Rusalii a venit cu o schimbare bruscă a vremii. La munte s-a făcut frig și a plouat.

Accident grav în Tulcea. Șoferul unui camion ucrainean a murit în coleziunea cu un autoturism
Accident grav în Tulcea. Șoferul unui camion ucrainean a murit în coleziunea cu un autoturism

Un autocamion înmatriculat în Ucraina a fost implicat luni într-un accident rutier în localitatea tulceană Somova, şoferul decedând.

Ce s-a întâmplat cu un bărbat care a fost trăsnit în timp ce era cu animalele la păscut, în Mureș
Ce s-a întâmplat cu un bărbat care a fost trăsnit în timp ce era cu animalele la păscut, în Mureș

Un cod roșu de vreme rea a fost anunțat de meteorologi în județul Prahova, în luni după-amiază. A venit cu ploi torențiale și rafale puternice care au oprit pentru scurtă vreme traficul rutier pe Drumul Național 1.

Recomandări
Ministrul Economiei: Din datele de până acum, în cel mai sumbru scenariu, surparea minei vechi de la Praid ar fi parţială
Ministrul Economiei: Din datele de până acum, în cel mai sumbru scenariu, surparea minei vechi de la Praid ar fi parţială

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, afirmă că din datele preliminarii avute până acum se poate spune că la Salina Praid nu se va produce, „în cel mai sumbru scenariu”, un „eveniment cataclismic”, ci o „surpare parţială” a minei vechi.

Furtună puternică în București. Pompierii au intervenit în mai multe zone. Trei zboruri, redirecţionate pe alte aeroporturi
Furtună puternică în București. Pompierii au intervenit în mai multe zone. Trei zboruri, redirecţionate pe alte aeroporturi

Rupere de nori în București. Meteorologii au emis o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse torențiale pentru municipiul București, valabilă luni până la ora 16:20.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.