Prețurile au crescut din nou pe litoral, pentru a treia oară în această vară. Cât vor plăti în plus turiștii

×
Codul embed a fost copiat

Am intrat, oficial, în vârf de sezon. Va fi, însă, și vârf de prețuri, care au crescut pentru a treia oară în această vară.

Așadar, dacă aveți în plan să stați câteva zile la mare, trebuie să știți că, în medie, o să dați în plus cu 15% în principal pentru cazare și șezlonguri.

Cei, care sunt deja acolo spun că oricum față de anul trecut, o zi pe litoral îi costă mai mult.

Vom plăti mai mult indiferent de stațiune.

În Mamaia, de pildă, la un hotel de 5 stele, o noapte de cazare poate depăși 600 de euro. În timp ce în sud prețul ajunge la 350 de euro. La hotelurile de 4 stele, în Mamaia, o cameră dublă/noapte, cu mic dejun inclus, poate costa între 400 și 1.400 de lei, la all-inclusive.

Citește și
alge
Tone de alge putrezite pe malul Mării Negre. Medicii transmit un avertisment

Tariful scade în sudul litoralului, unde, pentru aceleași condiții, turiștii vor da între 383 și 800 de lei. La hotelurile de 3 stele, în schimb, prețul pentru o cameră dublă pe noapte pornește de la 226 de lei în Mamaia și de 145 de lei în stațiunile din sud.

O să dăm extra și dacă vrem să stăm confortabil la plajă, pe șezlong. În sudul litoralului, prețurile vor crește cu 10 lei. În Costinești, de exemplu, un șezlong se inchiriaza cu 40 de lei, în Eforie cu 50 de lei, iar dacă ajungem în Mamaia trebuie să fim pregătiți să plătim și 100 de lei.

Circa 80.000 de turiști sunt, în prezent, pe litoral

Ajunși pe litoral, unii dintre turiști au sperat că pot face economie măcar la mâncare. Cum meniurile restaurantelor nu sunt pentru buzunarul oricui, oamenii se înghesuie la autoservire.

Și la restaurant și pe plajă toate produsele sunt foarte scumpe și sezlongurile sunt foarte scumpe, mizerie în apă.

Elena Manafu, managerul unei autoserviri: „Suntem în vârf de sezon, avem foarte mulți turiști față de săptămâna trecută. Cel mai bine merge mâncărica gătită, pizza, gyros, merge și partea de delivery. Avem și meniul zilei, o ciorbiță, felul doi, o salată, o chiflă”.

Citește și: Dîncu, întrebat ce s-ar întâmpla dacă Rusia ar ataca România: ”Armata Română ar putea să facă faţă la orice agresiune”

Asta nu înseamnă ca oamenii nu mai merg la mare.

Aglomerat a fost nu doar pe șosele ci și pe plajă.

Este o vreme perfectă de plajă pe litoral, sunt 28 de grade Celsius, iar plajele din Eforie Nord sunt pline. Sunt foarte mulți turiști care se relaxează fie pe șezlong fie pe cearșaf. Și apa mării este perfecta pentru baie are 26 de grade Celsius.

Citește și: Bloomberg: România se teme de Putin, dar şi Putin se teme de România

În această perioadă, pe litoralul românesc sunt în jur de 80.000 de turiști.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Cosmin Seleși a plătit doar 64 de euro pentru un drum până în Thassos. De ce nu merge pe litoralul românesc
Cosmin Seleși a plătit doar 64 de euro pentru un drum până în Thassos. De ce nu merge pe litoralul românesc

Cosmin Seleși a mărturisit la „Vorbește lumea” că merge de 7 ani în vacanță în Thassos, Grecia, și recunoaște că nu a mai fost pe litoralul românesc de câțiva ani.

Tone de alge putrezite pe malul Mării Negre. Medicii transmit un avertisment
Tone de alge putrezite pe malul Mării Negre. Medicii transmit un avertisment

Turiștii aflați în această perioadă în sudul litoralului românesc trebuie să îndure mirosul greu a tone de alge care au putrezit pe mal.  

Șocul unei femei când a ajuns pe plaja din Mamaia: Mă simt ca bogătașii, parcă am plajă privată
Șocul unei femei când a ajuns pe plaja din Mamaia: Mă simt ca bogătașii, parcă am plajă privată

Stațiunea Mamaia, cândva inima litoralului românesc, începe să fie din ce în ce mai ocolită de turiști.

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori
Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”
Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus miercuri elaborarea unui plan de stat de înarmare până în 2036, care să utilizeze experienţa de război în Ucraina şi tendinţele moderne în dezvoltarea armamentului la nivel mondial, relatează EFE.