Preotul Calistrat, despre cei 10% din cheltuielile de nuntă care ar trebui să vină la Biserică: „Am glumit”

Calistrat Chifan
StirilePROTV

Preotul Calistrat spune că „a glumit” atunci când a spus că 10% din cheltuielile de la nuntă ale mirilor ar trebui să ajungă la Biserică.

 

„Problema cu zeciuiala din banii băgați la nuntă a fost un simplu exemplu luat din Evanghelia `Vamesului și fariseului`, să vadă cât este dator lui Dumnezeu”, afirmă preotul Calistrat.

Preotul Calistrat spune că a a glumit cu un enoriaș pe tema banilor pe care mirii îi cheltuie pentru nuntă.

„Veți vedea că este o poveste discutată cu un ucenic, care bagase peste 20.000 Euro în nuntă și se poticnise în plata care ar trebui dată preotului care i-a citit „Taina Cununiei”. Aici l-am luat la glumind, cum o distracție de o noapte costă peste 20.000 Euro, iar de a doua zi arunci tot, s-a terminat și coregrafia, iar în final cel mai important moment „TAINA CUNUNIEI”, harul și binecuvântarea pe care le ai toată viața, la acelea te grăbești și vrei cât mai repede și pe degeaba, că povestea cu Dumnezeu mai puțin contează”, spune preotul.

„Problema cu zeciuiala din banii băgați la nuntă a fost un simplu exemplu luat din Evanghelia “Vamesului și fariseului”, să vadă cât este dator lui Dumnezeu, dacă ar fi să înțeleagă cât costă distracția care nu se scrie în cer, și trece cu noaptea, față de darul Duhul Sfânt dat pe viață de Dumnezeu. Atât, în finalul videoclipului am arătat că la nuntă am primit și 50 si 100 si 200 lei, nefiind un preț standard, stabilit nicăieri”, a scris preotul pe Facebook, după afirmațiile controversate făcute cu o zi în urmă.

Citește și
https://stirileprotv-ro.luciferfilms.net/stiri/doctor-de-bine/infectii-virale-vs-infectii-bacteriene-medicul-simin-florescu-a-explicat-asemanarile-si-diferentele.html
Părintele Calistrat s-a reîntors la slujbe, după scandalul din noiembrie. Două enoriașe îl acuză că le-a lovit

Părintele Calistrat Chifan a afirmat recent că tinerii care se căsătoresc trebuie să dea bisericii 10% din cât cheltuiesc pentru nuntă. Mai mult, acesta s-a arătat nemulțumit că mirii și nașii îi lasă de obicei doar câteva sute de lei pentru slujba de cununie. Preotul a fost pus la punct pentru acest derapaj de mai marii Bisericii Ortodoxe.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
"L-ați luat pe Dumnezeu de prost?". Preotul Calistrat Chifan cere zeciuială din cheltuielile pentru nuntă. Reacția BOR

Îndemn controversat al unui preot din Iași. Părintele Calistrat Chifan spune că tinerii care se căsătoresc trebuie să dea bisericii 10% din cât cheltuiesc pentru nuntă.

Părintele Calistrat s-a reîntors la slujbe, după scandalul din noiembrie. Două enoriașe îl acuză că le-a lovit
Părintele Calistrat s-a reîntors la slujbe, după scandalul din noiembrie. Două enoriașe îl acuză că le-a lovit

Părintele Calistrat, de la mănăstirea Vlădiceni din Iași, a reprimit dreptul de a ține slujbe. Superiorii săi din Biserică i-au ridicat această interdicție, impusă după scandalul în care preotul a fost implicat în luna noiembrie.

Preotul Calistrat a fost iertat de Mitropolie chiar în Ajunul Crăciunului. Explicațiile Arhiepiscopiei Iaşilor
Preotul Calistrat a fost iertat de Mitropolie chiar în Ajunul Crăciunului. Explicațiile Arhiepiscopiei Iaşilor

Preotul Calistrat Chifan, care a fost fost filmat în timp lovea o femeie, a fost iertat de superiorii săi și lăsat să predice. Totul s-a întâmplat înainte de Crăciun.

Răsturnare de situație. Ce spune părintele Calistrat la câteva săptămâni după ce a fost filmat lovind o femeie
Răsturnare de situație. Ce spune părintele Calistrat la câteva săptămâni după ce a fost filmat lovind o femeie

La câteva săptămâni după ce părintele Chifan Calistrat fost filmat în timp lovește o femeie, acesta a transmis un punct de vedere oficial.

Cât cere preotul Calistrat Chifan pentru pomelnic: Cât ai dat la vrăjitoare? La mine vii cu 5 lei și mă iei de prost? VIDEO
Cât cere preotul Calistrat Chifan pentru pomelnic: Cât ai dat la vrăjitoare? La mine vii cu 5 lei și mă iei de prost? VIDEO

Părintele Calistrat Chifan, implicat recent într-un scandal după ce a fost filmat lovind o femeie, apare într-o nouă înregistrare controversată. Clipul a fost postat pe Facebook de polițistul Marian Godină.

Recomandări
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings

Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record şi stabilizarea creşterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidenţiale, arată Fitch.

Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori
Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”
Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus miercuri elaborarea unui plan de stat de înarmare până în 2036, care să utilizeze experienţa de război în Ucraina şi tendinţele moderne în dezvoltarea armamentului la nivel mondial, relatează EFE.