Pregătire Evaluarea Națională 2020. Ce reguli trebuie sa respecte elevii în clase

Scoala
Pro TV

Elevii de clasa a VIII-a care vor participa la Evaluarea Națională din acest an vor respecta deciziile impuse de Ministerul Educației și Cercetării și de Ministerul Sănătății.

Cele două instituții au stabilit noile norme de activitate în instituțiile de învățământ în contextul pandemiei de coronavirus, printr-un ordin comun publicat în Monitorul Oficial în această lună.

Elevii, personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic vor purta mască de protecție pe toată durata activităților și își vor igieniza regulat mâinile cu substanțe dezinfectante sau săpun.

În sălile de clasă, nu vor putea intra cei care au temperatura mai mare de 37,3 grade Celsius. Activitățile se vor desfășura cu maximum 10 elevi, situați la cel puțin 2 metri distanță. Durata activităților petrecute de elevi în sălile de clasă nu va fi mai mare de 2 ore.

În situația unităților de învățământ care vor realiza activitățile de pregătire în două schimburi, între acestea va fi prevăzut un interval de 2 ore pentru dezinfectarea cu substanțe biocide și aerisirea sălilor pentru o perioadă de cel puțin o oră.

Citește și
Propunere: Elevii de a VIII-a și a XII-a revin primii la școală. Cum se vor da BAC-ul și evaluarea națională
Calendar Evaluare Naţională 2020. Când vor avea loc probele

Pauzele vor fi programate decalat, astfel încât elevii de la grupe diferite să nu interacționeze fizic. Grupele de elevi vor păstra aceeași sală de clasă pe toată perioada desfășurării activităților.

Colectarea măștilor purtate se va face în locuri speciale, semnalizate corespunzător, amenajate în unitatea de învățământ. La sfârșitul activităților, elevii vor primi câte o mască nouă pentru deplasarea către domiciliu.

Ministerul Educației și Cercetării va asigura cadrul general pentru desfășurarea tuturor activităților specifice și va monitoriza, prin inspectoratele școlare județene și prin inspectoratul municipiului București, modul în care se implementează acțiunile de prevenire și combatere a infectării cu SARS-CoV-2.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Evaluarea Națională 2020. Când încep probele scrise
Evaluarea Națională 2020. Când încep probele scrise

Ministerul Educaţiei a aprobat noua metodologie pentru organizarea examenului de Evaluare Naţională, la care vor participa absolvenţii de clasa a VIII-a.

Calendar Evaluare Naţională 2020. Când vor avea loc probele
Calendar Evaluare Naţională 2020. Când vor avea loc probele

Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat, vineri seară, că probele Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII vor avea loc în perioada 15 – 18 iunie, în condiţii speciale impuse de pandemie.

A intrat în vigoare ordinul pentru prevenirea îmbolnăvirii cu Covid-19 la examenele de Evaluare și Bacalaureat. Ce prevede
A intrat în vigoare ordinul pentru prevenirea îmbolnăvirii cu Covid-19 la examenele de Evaluare și Bacalaureat. Ce prevede

Ordinul pentru stabilirea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu coronavirus la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat a intrat în vigoare după ce a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial.

Evaluare Națională și Bacalaureat 2020. Reguli pentru pregătirea elevilor din clase terminale
Evaluare Națională și Bacalaureat 2020. Reguli pentru pregătirea elevilor din clase terminale

Autorităţile au anunţat sâmbătă care ar putea fi măsurile de prevenire pentru pregătirea elevilor din clase terminale și pentru organizarea examenelor de BAC 2020,  după ieşirea din starea de urgenţă, pe 15 mai.

Recomandări
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas

Cel puțin trei oameni au murit la Harkov și peste 20 au fost răniți, inclusiv un bebeluș de nici două luni, în atacurile cu drone și rachete rusești lansate asupra civililor.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.