Prefectul Capitalei: De luni vor fi împărţite în şcoli chestionarele privind consumul de droguri. Cum arată documentele

scoala

Prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, a declarat marţi într-o conferinţă de presă că de luni va fi împărţit în şcoli, la gimnaziu şi liceu, chestionarul pentru părinţi şi elevi privind problema consumului de droguri.

În chestionar, aceștia sunt întrebaţi dacă sunt de acord cu testarea anti-drog în anumite condiţii, cu analize de sânge decontate de Casa de Asigurări de Sănătate şi cu oră de educaţie anti-drog în programa şcolară. Prefectul a arătat că în Capitală sunt în ciclul gimnazial şi liceal circa 150.000 de elevi şi circa 15.000 de elevi majori care vor primi acest chestionar.

Prefectul Capitalei a declarat în conferinţa de presă că a avut loc o nouă şedinţă a grupului de lucru iniţiat de prefectul Municipiului Bucureşti pe tema consumului de droguri în special în rândul elevilor şi subiectul principal a fost prezentarea chestionarului pe care îl vor implementa la nivelul tuturor şcolilor din Capitală.

”Este vorba despre o consultare cu părinţii şi cu elevii majori, cu privire la trei teme extrem de importante”, a spus prefectul Rareş Hopincă, el precizând că este vorba despre posibilitatea testării în anumite condiţii, adică la cererea de exemplu a unui cadru didactica care sesizează un comportament atipic al unui elev, cu acordul prealabil al părintelui sau în prezenţa părintelui şi în condiţii stricte de confidenţialitate pentru a evita cu orice preţ stigmatizarea”, a spus prefectul.

Iată cele două variante de chestionar propuse pentru validare

Citește și
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor

Chestionar_parinti_V2_spre_validare [docx]

Chestionar_elevi_V3_spre_validare [docx]

Hopincă a arătat că a doua temă a cercetării se referă la posibilitatea efectuării unor analize medicale peridice, de sânge, cum sunt analizele decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, care să cuprindă şi markeri anti-drog.

„Pornind de la premisa că orice părinte doreşte să ştie că are un copil sănătos şi că doreşte să ştie că un copil are inima sănătoasă, ficatul sănătos, plămânii, rinichii sănătoşi, nu este cu nimic mai puţin important să ştie un părinte că are un copil care a consumat, care consumă sau nu droguri. Aceste analize, din punctul meu de vedere, ar trebui să fie decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, să se facă în clinici medicale, la cererea părintelui, ori de câte ori este nevoie”, a arătat prefectul.

El a menţionat că ”întrebarea pe care o pun părinţilor este dacă ar fi de acord să se elibereze o adeverinţă care să ateste faptul că elevii au fost la analize medicale, nu însă să se prezinte şcolii rezultatul analizelor. Rezultatul analizelor va fi confidenţial şi va fi disponibil doar familiei”.

Rareş Hopincă a menţionat că a treia temă se referă la introducerea sau nu în programa şcolară a unei ore de educaţie anti-drog. ”Întrebăm părinţii dacă ar fi de acord ca şcoala în care învaţă copiii să facă parte dintr-un proiect pilot anti-drog, în care să fie testate efectiv o parte din măsuri”, a completat el.

Prefectul Capitalei a mai spus că a prezentat proiectul de chestionar instituţiilor implicate şi aşteaptă până joi sugestii privind completarea acestuia şi din partea instituţiilor şi a celorlalţi membri ai grupului de lucru, Agenţia Naţională Antidrog, Poliţia capitalei, Jandarmeria Capitalei, Direcţia de Sănătate Publică.

Rareş Hopincă a afirmat că, după centralizarea acestor propuneri, la finalul săptămânii chestionarul va fi finalizat urmând ca de luni să înceapă diseminarea lui în şcoli.

Prefectul a mai declarat că s-a discutat şi despre vârsta la care ar trebui să înceapă acest grup ţintă. ”Am concluzionat că acest chestionar va fi trimis spre completare voluntară părinţilor copiilor începând cu clasa a V-a.

„Şi în ciclul gimnazial şi cel liceal părinţii vor avea posibilitatea să completeze acest chestionar. Va fi un demers voluntar, nu va fi nimeni obligat să facă ceva ce nu îşi doreşte. De asemenea, am decis să adresăm acest chestionar şi elevilor majori, de clasa a XII-a, care au împlinit deja 18 ani”, a subliniat Hopincă.

Prefectul a arătat că în Capitală sunt în ciclul gimnazial şi liceal circa 150.000 de elevi. „De asemenea, estimăm că avem circa 15.000 de elevi majori în Bucureşti, cărora ne vom adresa cu acest chestionar”, a spus el.

Rareş Hopincă a mai declarat că perioada de culegere a datelor vrea să fie cât mai extinsă. „Probabil ne referim la 4 săptămâni, pentru că nu aş dori ca acest chestionar să fie trimis doar spre completare părinţilor ci aş vrea ca în măsura timpului să fim prezenţi în fiecare liceu măcar din Bucureşti, să prezentăm împreună cu specialiştii acest chestionar, ca parte a campaniei ample de conştientizare a problemei drogurilor. Pentru că nu ne interesează să obţinem doar nişte date statistice, ne interesează mult mai mult să intrăm într-un dialog onest cu părinţii în care să le explicăm că această problemă există şi să îi luăm parte a eforturilor de prevenire a consumului de droguri”, a arătat Hopincă.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor

Două persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce o ambarcaţiune a eşuat, pe braţul Chilia al Dunării, fiind solicitată prezenţa echipajului aeromedical SMURD pentru preluarea victimelor.

Marșul Pride vs marșul ”mândriei” de a fi normal. Prinși când se duceau să-i agreseze ”creștinește” pe ceilalți GALERIE FOTO
Marșul Pride vs marșul ”mândriei” de a fi normal. Prinși când se duceau să-i agreseze ”creștinește” pe ceilalți GALERIE FOTO

Mii de persoane au participat sâmbătă la cele două marșuri organizate în București: unul al comunității LGBT și altul al celor care au protestat față de existența primilor. Trei indivizi au fost prinși cu sprayuri iritante asupra lor.

Un cetățean turc a fost arestat după ce a încercat să jefuiască două femei. A mușcat-o de mână pe una dintre ele
Un cetățean turc a fost arestat după ce a încercat să jefuiască două femei. A mușcat-o de mână pe una dintre ele

Un bărbat de 29 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce ar fi încercat să intre în locuinţele a două femei din Bucureşti, pentru a fura.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.