Incident grav în Gara Basarab. O locomotivă a lovit un tren cu pasageri, iar mai mulți călători s-au lovit în urma impactului

×
Codul embed a fost copiat

Autoritățile au declanșat planul roșu, în urma unui incident grav, petrecut în Gara Basarab din Capitală. O locomotivă a lovit vagoanele la care urma să se cupleze, iar la fața locului au fost trimise mai multe echipaje.

A fost vorba despre o ciocnire între un tren privat care a plecat de la linia 11 din Gara de Nord din Capitală și se îndrepta spre Brașov.

În momentul în care acest tren privat s-a apropiat de locomotivă a avut loc o cuplare mai bruscă, iar călătorii au fost zguduiți foarte puternic.

Pe stațiile pompierilor s-a dat anunțul de victime multiple, de accea au fost aduse foarte multe ambulanțe de la SMURD și autospeciale de stingere.
 

Citește și
politia romana
O femeie de 54 de ani, reținută pentru trafic de persoane și exploatarea unei victime cu handicap

După cum au transmis oficialii CFR, mai mulți călători și mecanicul trenului au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Incidentul, în care a fost implicată locomotiva operatorului privat Regio Călători, va fi anchetat de Agenţia de Investigare Feroviară Română (AGIFER).

În Gara Basarab au ajuns mai multe echipaje medicale, care le-au acordat îngrijiri persoanelor rănite.

„În urma unei coliziuni produse între două garnituri de tren, am intervenit pentru acordarea de prim ajutor calificat călătorilor.

Pentru optimizarea misiunii de răspuns, a fost activat Planul Roșu de intervenție care presupune suplimentarea resurselor care intervin la fața locului.

La locul evenimentului au fost alocate 10 autospeciale de stingere cu apă și spumă, toate resursele medicale disponibile, 2 autospeciale de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple și un spital mobil.

În urma coliziunii, ocupanții s-au autoevacuat pe peron, până la sosirea pompierilor. Până la acest moment, 15 persoane, cu leziuni minore, au fost asistate de către echipajele de prim-ajutor, dintre care 8 au fost transportate la spital, au transmis autoritățile.

La scurt timp după producerea accidentului, CFR a transmis un comunicat în care a oferit informații oficiale despre condițiile în care a avut loc: 

„Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că în această seară, în jurul orei 18:30, un tren privat de călători, care avea plecare din Gara de Nord, de la linia 11, la manevrele de rebrusare a locomotivei (întoarcere pentru schimbare sens de mers) și apoi de cuplare la garnitură s-a produs tamponarea primului vagon, în care erau deja urcați călători.

Din datele transmise de echipele SMURD, 7 călători, inclusiv mecanicul, au avut nevoie de îngrijiri din partea echipajului medical. Menționăm faptul că acest incident feroviar va fi investigat de AGIFER.

La ora actuală, celelate garnituri de călători, care sosesc sau au pornire din Gara de Nord, nu sunt afectate de incidentul produs de tenul privat de călători, care aparține operatorului Regio Călători”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
O femeie de 54 de ani, reținută pentru trafic de persoane și exploatarea unei victime cu handicap
O femeie de 54 de ani, reținută pentru trafic de persoane și exploatarea unei victime cu handicap

O femeie de 54 de ani din Ploiești a fost reținută de DIICOT pentru trafic de persoane și exploatarea cerșetoriei. Aceasta ar fi forțat o persoană cu handicap să cerșească zilnic, însușindu-și banii obținuți și indemnizația lunară de handicap a victimei.

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar după ce judecătorii i-au respins plângerea
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar după ce judecătorii i-au respins plângerea

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar după ce Judecătoria Sectorului 1 a respins, vineri, plângerea depusă de fostul candidat la prezidenţiale împotriva deciziei procurorilor de a-i prelungi această măsură preventivă.

Un zid s-a prăbușit la stația de metrou Piața Sudului, din cauza infiltrațiilor de apă | GALERIE FOTO
Un zid s-a prăbușit la stația de metrou Piața Sudului, din cauza infiltrațiilor de apă | GALERIE FOTO

Un perete s-a surpat în stația de metrou Piața Sudului, pe Magistrala 2, în urma infiltrațiilor provocate de ploile torențiale care au lovit luni Capitala.

Recomandări
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice

Israelul a atacat Iranul, vizând instalația nucleară de la Natanz și alte obiective legate de programele nucleare și de rachete balistice.

Culisele negocierilor PSD-PNL-USR-UDMR. Viitorul premier e o nebuloasă, iar PSD-ul livrează informații false „pe surse”
Culisele negocierilor PSD-PNL-USR-UDMR. Viitorul premier e o nebuloasă, iar PSD-ul livrează informații false „pe surse”

Funcția de premier e o provocare prea mare pentru partidele din coaliție, și după situația economică dezastruoasă a României, nimeni nu ar vrea să și-o asume, susțin surse apropiate negocierilor dintre partide.

„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic
„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic

Agenția de informații israeliană Mossad a afirmat că a introdus ilegal rachete în Iran și a instalat roiuri de drone explozive înainte de atacul Israelului asupra țării.