Peste 400.000 de familii vor primi ajutor de la stat pentru plata facturilor la energie și gaze

×
Codul embed a fost copiat

Peste 400.000 de familii vor primi ajutor, din toamnă, pentru plata facturilor la energie și gaze care au explodat în ultimul an a promis ministrul Energiei după o ședință de urgență la Guvern.

Planul este ca cei mai vulnerabili consumatori, cu venituri mici, să primească sprijin după ce mulți au acumulat restanțe uriașe.

Piaţa de energie a fost liberalizată de la 1 ianuarie, iar între timp facturile au explodat. Energia electrică costă acum mai mult cu 25% mai mult faţă de vara anului trecut, arată datele statistice. Premierul a cerut explicaţii de la autorităţile din domeniu.

Florin Cîțu: ''Este diferență mare de la piață liberă la piață concurențială. Vom avea o soluție de a finanța și de aproba mai repede consumatorul vulnerabil, pentru că aceste companii au profituri mai mari decât au avut până acum și putem acolo să transferăm''.

Ministrul energiei spune că ‘’in octombrie sau noiembrie’’ ar putea intra în vigoare legea consumatorului vulnerabil, prin care vor fi acordate subvenţii la plata facturilor. Vor beneficia românii cu venituri mici.

Citește și
cristina neagu
Cum s-a descurcat Nicuşor Dan la aruncarea de la 7 metri, la Gala Neagu. ”Am jucat handbal, dar nu aveam lipici pe minge”

O lege pentru românii vulnerabili este aşteptată de ani de zile. Guvernul estimează că sunt 400 de mii de consumatori vulnerabili - ei vor putea primi ajutor şi pentru plata electricităţii, dar şi a gazelor. Vor fi discutate mai multe criterii în baza cărora să fie dat ajutorul. De pildă, în funcţie de venit, de aceste ajutoare ar putea beneficia cei care au un venit de cel mult 810 lei de persoana în cazul familiilor şi aproape dublu pentru persoanele singure.

Între timp, Ministrul Energiei îi îndeamnă pe oameni să-şi facă noi contracte.

Virgil Popescu: ''Mergeţi pe piaţa concurenţială, liberă, alegeţi cea mai bună ofertă, nu staţi în piaţa de serviciu universal, care este scumpă".

Legea consumatorului vulnerabil va fi discutată odată cu reluarea activităţii parlamentare, în septembrie. Totodată, guvernul ia în calcul şi o compensare suplimentară la facturi, pentru această iarnă, de care să beneficieze mai mulţi consumatori, nu doar cei consideraţi vulnerabili.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Cum s-a descurcat Nicuşor Dan la aruncarea de la 7 metri, la Gala Neagu. ”Am jucat handbal, dar nu aveam lipici pe minge”
Cum s-a descurcat Nicuşor Dan la aruncarea de la 7 metri, la Gala Neagu. ”Am jucat handbal, dar nu aveam lipici pe minge”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, duminică, după ce a participat la Gala Neagu – Retragerea unei legende, că împreună cu foşti sportivi de mare performanţă trebuie elaborată o strategie „pe mulţi ani de acum încolo”.

Rezultate LOTO 6/49 duminică, 8 iunie 2025. Numerele câștigătoare
Rezultate LOTO 6/49 duminică, 8 iunie 2025. Numerele câștigătoare

Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc au avut loc duminică, după ce la tragerile de joi s-au acordat peste 17.000 de câştiguri, în valoare totală de peste 1,16 milioane de lei, a anunţat Loteria Română.

Peste 70.000 de români își petrec Rusaliile pe litoral. Ce prețuri sunt vara aceasta
Peste 70.000 de români își petrec Rusaliile pe litoral. Ce prețuri sunt vara aceasta

Sunt 70.000 de turiști în prima zi de Rusalii pe litoral. Indiferent de cât vor rămâne, toți au putut să se bucure de soarele generos și de marea albastră care dă semne că începe să se încălzească.  

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.