Milioane de măşti de protecţie destinate persoanelor defavorizate, cumpărate în starea de urgență, nu au fost distribuite

Mască de protecție

Peste 11 milioane de măşti de protecţie cumpărtate de statul român pentru persoanele defevorizate, în baza unei OUG din starea de urgenţă, au rămas nedistribuite.

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru afirmă că a aflat de această situaţie abia acum trei săptămâni, iar OUG va fi modificată astfel încât măştile să fie distribuite şi pe durata stării de alertă. Tătaru susţine că era responsabilitatea autorităţilor locale să le împartă celor în drept.

Nelu Tătaru a fost întrebat, marţi, despre cele peste 11 milioane de măşti care ar fi trebuit să ajungă la persoanele defavorizate şi nu au fost împărţite.

”A fost pe perioadă stării de urgenţă pentru a se putea procura aceste măşti. A fost o perioadă în care firmele participante la licitaţie s-au contestat, încât au trecut aproape trei luni de zile”, a declarat Nelu Tătaru, transmite news.ro.

Tătaru afirmă că a aflat despre aceste măşti care stau nefolosite în urmă cu trei săptămâni, când un secretar de stat a propus modificarea OUG, pentru ca măştile să fie distribuite şi pe durata stării de alertă.

Citește și
Spectacol TNB
Primul spectacolul-pilot de la Teatru Național București. Doar cei vaccinați au avut acces

”Ministerul a transmis către DSP-uri numărul de măşti solicitat de autorităţile locale.

Aceste măşti au ajuns la autorităţile locale, ele sunt cele care le livrau către persoanele defavorizate (...) Nu am informaţii că au fost solicitate prea multe măşti. Ministerul a făcut achiziţia pe numărul de măşti care a fost solicitat. Noi le-am dat către autorităţile locale”, a mai declarat Tătaru.

Acesta a anunţat că va exista un amendament, astfel încât măştile să fie distribuite şi pe perioada stării de alertă.

”Nu vreau să spun că ar fi cineva responsabil, va fi responsabil dacă aceste măşti nu vor ajunge la persoanele defavorizate în perioada următoare (...) Cred că autoritatea locală poate da acest răspuns de ce nu au ajuns la persoanele defavorizate”, a mai declarat Tătaru.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Emoții și lacrimi la prima festivitate de absolvire fără mască de protecție din România
Emoții și lacrimi la prima festivitate de absolvire fără mască de protecție din România

Cu emoții și multe lacrimi - așa a avut loc ieri prima festivitate de absolvire fără mască de protecție din România, de când a izbucnit pandemia.

Primul spectacolul-pilot de la Teatru Național București. Doar cei vaccinați au avut acces
Primul spectacolul-pilot de la Teatru Național București. Doar cei vaccinați au avut acces

La Teatrul Național București, sute de oameni au luat parte la un spectacol-pilot. Au intrat în sală doar cei care au primit ambele doze de ser anti-COVID. Iar masca de protecție a fost obligatorie în public.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.