Persoana găsită decedată în canapea a avut parte de o moarte violentă. Parchetul a început urmărirea penală pentru omor

Ucisa

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a sesizat din oficiu şi a început urmărirea penală cu privire la infracţiunea de omor în cazul persoanei găsite în lada canapelei.

"La data de 03.06.2023, poliţiştii Secţiei 16 au fost sesizaţi de proprietarul unui apartament din municipiul Bucureşti, Sector 4, cu privire la faptul că, după plecarea unor chiriaşi, a găsit în lada canapelei un sac din plastic, ce emană un miros de putrefacţie. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a sesizat din oficiu şi a început urmărirea penală cu privire la infracţiunea de omor. În datele de 3 şi 4.06.2023, procurorul criminalist, poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri şi cei din cadrul Serviciului Criminalistic au efectuat cercetarea la faţa locului, fiind ridicate mai multe mijloace de probă ce urmează a fi valorificate în cauză", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, conform Agerpres.

Potrivit acestuia, pe 3 iunie sacul din plastic a fost transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", unde a fost desfăcut, constatându-se că "în interior se afla cadavrul unei persoane de sex femeiesc, aflat în stare de putrefacţie. Autopsia medico-legală a stabilit că moartea persoanei neidentificate, de sex femeiesc, a fost violentă".

Polițiștii cred că trupul găsit într-un sac, ascuns în lada unei canapele, ar aparține unei copile de 12 ani și nu unei femei mature, cum s-a bănuit iniţial. Fetița ar fi fiica partenerei celui care închiriase locuinţa și a fost dată dispărută acum două luni. Mama ei și individul în cauză ar fi ieșit deja din țară în luna aprilie, fapt ce-i pune în fruntea listei de suspecți. Rudele celei mici așteaptă acum rezultatele probelor ADN.

Citește și
cristina neagu
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO

Pe 5 si 6 iunie au fost dispuse expertize genetice judiciare pentru stabilirea profilului genetic ADN al cadavrului, expertize ce sunt efectuate de Institutul Naţional de Criminalistică.

Investigaţiile şi verificările au vizat toate ipotezele avute în vedere, precum şi stabilirea identităţii victimei, sens în care au fost audiaţi mai mulţi martori, precizează Parchetul.

"În spaţiul public au fost vehiculate mai multe ipoteze cu privire la identitatea victimei şi cu privire la identitatea presupusului autor, însă acestea, deşi sunt avute în vedere în anchetă, în prezent nu pot fi nici confirmate, nici infirmate, întrucât cadavrul este considerat, în continuare, unul neidentificat. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Omoruri", se mai arată în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO

Președintele Nicușor Dan participă duminică la ”Gala Neagu - Retragerea unei legende”. Evenimentul special care reprezintă ultimul meci al Cristinei Neagu va fi transmis în direct și în exclusivitate, începând cu ora 16:00, la PRO TV și pe VOYO.

Amenzi de 6.000 de lei acordate în urma paradei Bucharest Pride. Trei persoane, prinse cu obiecte interzise asupra lor
Amenzi de 6.000 de lei acordate în urma paradei Bucharest Pride. Trei persoane, prinse cu obiecte interzise asupra lor

Cu ocazia evenimentelor Bucharest Pride și Pride Park, jandarmii au sancționat trei persoane pentru portul de obiecte periculoase și au aplicat amenzi în sumă totală de 6.000 de lei.

Nicușor Dan, vizită oficială în Republica Moldova. Întâlniri cu Maia Sandu și premierul Dorin Recean
Nicușor Dan, vizită oficială în Republica Moldova. Întâlniri cu Maia Sandu și premierul Dorin Recean

Președintele Nicușor Dan se va afla marți într-o vizită oficială în Republica Moldova, unde va fi întâmpinat de Maia Sandu.

Recomandări
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO

Președintele Nicușor Dan participă duminică la ”Gala Neagu - Retragerea unei legende”. Evenimentul special care reprezintă ultimul meci al Cristinei Neagu va fi transmis în direct și în exclusivitate, începând cu ora 16:00, la PRO TV și pe VOYO.

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.