Percheziții ample în afaceri cu deșeuri, cu prejudiciu de 10 milioane de euro

×
Codul embed a fost copiat

13 percheziții se desfășoară joi în București, Ilfov și Vâlcea. Vorbim despre un dosar cu un prejudiciu de 10 milioane de euro, legat de reciclarea deșeurilor de sticlă.

Dosarul vizează activități începute și derulate în anul 2021, când mai mulți i ai unor firme au întocmit acte false ce atestau în mod nereal colectarea, transportul și reciclarea peste 19.000 de deșeuri din sticlă.

Documentele erau incluse într-un dosar de trasabilitate a deșeurilor, care era depus la așa-numitele OIREP-uri, adică firme, instituții care se ocupă de preluarea responsabilității de reciclare a marilor companii. Practic, voiau să ascundă ilegalitățile din procesul de reciclare pe care marile companii sunt obligate să îl facă și nu ar fi respectat toate normele de mediu.

Astfel, ar fi fost cauzat un prejudiciu de 10 milioane de euro, statului. Iar două dintre aceste OIREP-uri sunt din România, iar celălalt aparține unui mare lanț de vinuri din Republica Moldova.

Una dintre fabricile la care s-au făcut percheziții și la care ajungeau aceste tone de deșeuri este pe șoseaua Olteniței, din Popești Leordeni. Aici au avut loc percheziții joi dimineață. Ajungeau deșeurile cu acte false și erau repuse în circulație. Ulterior, au loc, în același context, alte 10 percheziții la mai multe REMAT-uri din Capitală. 

Citește și
incendiu Vrancea
Incendiu puternic la un depozit de deșeuri plastice din Vrancea. Pompierii s-au luptat ore întregi să stingă flăcările
Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Aplicația românească prin care se încearcă curățarea Mării Negre de plastic. Cantitatea de deșeuri s-ar tripla
Aplicația românească prin care se încearcă curățarea Mării Negre de plastic. Cantitatea de deșeuri s-ar tripla

Aproape 170 de milioane de tone de plastic sunt acum în oceanele din toată lumea, estimează specialiștii. Plasticul face ravagii, iar oamenii de știință spun că s-ar putea tripla cantitatea în următorii 20 de ani.

Incendiu puternic la un depozit de deșeuri plastice din Vrancea. Pompierii s-au luptat ore întregi să stingă flăcările
Incendiu puternic la un depozit de deșeuri plastice din Vrancea. Pompierii s-au luptat ore întregi să stingă flăcările

Un incendiu violent a cuprins, vineri, un centru de colectare a deșeurilor din plastic și hârtie, în județul Vrancea.

„Lovim unde-i doare mai tare”. Pentru prima dată, Garda de Mediu a confiscat deșeuri ilegale de pe o proprietate privată
„Lovim unde-i doare mai tare”. Pentru prima dată, Garda de Mediu a confiscat deșeuri ilegale de pe o proprietate privată

Garda Naţională de Mediu a anunțat că, „pentru prima dată”, a confiscat deșeuri care erau deținute ilegal pe o proprietate privată.

Românii sunt prea puțin interesați să facă ceva pentru a combate schimbările climatice. Suntem pe ultimul loc în UE
Românii sunt prea puțin interesați să facă ceva pentru a combate schimbările climatice. Suntem pe ultimul loc în UE

România produce într-un an peste 22 de milioane de tone de deșeuri, iar industria auto generează 20% din totalul emisiilor de carbon care ajung în atmosferă și provoacă boli grave, estimează activiștii de mediu.

Amenda-record primită de o femeie care a aruncat gunoaie pe malul unui râu. A fost dată de gol de un cupon de pensie
Amenda-record primită de o femeie care a aruncat gunoaie pe malul unui râu. A fost dată de gol de un cupon de pensie

O femeie din Bistrița-Năsăud s-a trezit cu o amendă record de 30.000, după ce a aruncat gunoaie pe malul râului Bistrița. A fost identificată după ce în mormanul de deșeuri i s-a găsit un cupon de pensie. Situațiile de acest tip nu sunt deloc singulare.

Recomandări
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat
Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat

S-a făcut noapte în plină zi în București, iar în scurt timp oamenii au fost sfătuiți să se adăpostească. Codul portocaliu, anunțat de specialiști, a venit cu o rupere de nori peste oraș.

Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat
Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat

Un studiu recent publicat de Banca Națională arată efectele invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, declanșată în februarie 2022, asupra economiilor din regiune, cu un accent deosebit pe Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și România.