Pensiile speciale, taxate cu până la 50%. Cine are cea mai mare pensie din țară

×
Codul embed a fost copiat

În criză de bani, guvernul pregăteşte taxe mai mari și restructurări în instituțiile de stat pentru toamnă.

Din septembrie, potrivit unor surse, țigările se vor scumpi, iar pensiile speciale vor fi supraimpozitate cu până la 50%. Alți bani ar putea strânge statul din reducerea posturilor din ministere.

Statul a cheltuit cu 20 de miliarde de lei mai mult decât avea în vistierie
 

Bugetarii ar putea pierde unele sporuri, iar posturile vacante vor fi blocate. Măsurile vin după ce statul a cheltuit cu 20 de miliarde de lei mai mult decât avea în vistierie, iar acum vrea să frâneze ritmul amețitor în care crește deficitul.

Ministrul Finanţelor spune că supraimpozitarea pensiilor speciale, primite de foşti magistraţi, parlamentari, aviatori şi diplomaţi, este un act de ''dreptate sociala''.

Eugen Teodorovici: ''Diferenţa între cea mai mică pensie şi cea mai mare pensie este foarte mare şi cred că este obligatoriu să propunem astfel de măsuri''

Citește și
rectificare bugetara
Rectificare bugetară: Bani tăiați de la investiţii şi ministere importante. Scandal în coaliție

Potrivit unor surse, ministrul finanţelor vrea ca impozitul actual de 10% să fie aplicat pensiilor speciale cuprinse între 2 şi 7 mii de lei, dar să fie taxate cu 30% cele între 7 mii şi 10 mii. Cu 50% vor fi impozitate pensiile mai mari de 10 mii de lei.

Cei mai afectaţi vor fi foştii magistraţii pentru că, în cazul lor, pensia medie trece de 18 mii de lei. Un fost procuror-sef şi comandant din Argeş primeşte cea mai mare pensie din România - 67.000 de lei net. Asta înseamnă echivalentul a 56 de pensii medii obişnuite.

 

Consiliul Suprem al Magistraturii contestă măsura
 

Consiliul Suprem al Magistraturii contestă măsura şi spune că pensia de serviciu nu este un privilegiu, ci o compensaţie. Şi fostul şef al Curţii Constituţionale critică intenţia guvernanţilor.

Augustin Zegrean, fost judecător CCR: ''Este neconstituţional să procedezi în felul ăsta. Nu poţi să impozitezi pe unii într-un fel şi pe alt fel. Sunt salarii mai mari decât pensiile, pe alea de ce nu le impozitează cu 50%, de exemplu salariile lor''.

Ministrul finanţelor ar vrea să facă economii şi în sectorul bugetar - din toamnă, să taie sporul pentru condiţii grele de muncă, să reducă la jumătate numărul de secretari de stat şi din personalul de cabinet şi să blocheze toate posturile vacante. Excepţie vor face posturile din poliţie, sănătate şi educaţie.

Tot din septembrie, guvernul ar mai vrea să majoreze acciza la ţigări, ceea ce ar scumpi fiecare pachet cu 40 de bani.

Economiştii spun că toate aceste măsuri vin în contextul în care situaţia bugetului de stat este dezastruoasa după prima jumătate a anului. Statul a avut venituri cu 20 de miliarde de lei mai mici decât cheltuielile.

Aşa că, la rectificarea bugetară, de săptămâna viitoare, Guvernul vrea să taie drastic. Potrivit unor surse oficiale, Ministerul Transporturilor va pierde cei mai mulţi bani, dar pe lista neagră sunt şi Educaţia şi Sănătatea. Vor fi bani în plus pentru ajutoarele sociale şi pentru serviciile secrete. Excepţie va face STS.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Taxe, tăieri și concedieri. Guvernul Dăncilă pregătește măsuri de austeritate
Taxe, tăieri și concedieri. Guvernul Dăncilă pregătește măsuri de austeritate

Guvernul ar putea da luni OUG pentru majorarea accizei la ţigarete, reducerea numărului de posturi de secretari de stat în ministere, eliminarea sporului pentru condiţii grele şi vătămătoare și taxarea pensiilor care nu se bazează pe contributivitate.

Rectificare bugetară: Bani tăiați de la investiţii şi ministere importante. Scandal în coaliție
Rectificare bugetară: Bani tăiați de la investiţii şi ministere importante. Scandal în coaliție

Este scandal în coaliția de guvernare din cauza banilor din buget. Liderii ALDE și PSD s-au întâlnit luni la Guvern, pentru a discuta despre rectificarea bugetară, dar nu au ajuns la o înțelegere.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.