Pedepse mai aspre pentru graffiti, printr-un proiect de lege. Amenzile merg până la 6.000 de lei

×
Codul embed a fost copiat

Artiştii stradali care desenează ilegal pe garduri, ori pe faţadele clădirilor publice nu ar strica să îşi înfrâneze talentul. Cresc amenzile simţitor şi ar putea fi siliţi să repare ce au distrus în decurs de 15 zile.

Este un proiect legislativ adoptat joi de Senat.

Tânăra din imagini, surprinsă de camerele de supraveghere, este căutată de poliţiştii locali din Popeşti Leordeni după ce a vandalizat cu spray graffiti peretele unei pasarele pietonale ce face legătura cu cartierul Berceni, din sectorul 4.

În înregistrările surprinse de camerele de supraveghere se vede cum fata se asigură că nu trece nimeni apoi începe să scrie cuvântul "Ciel". Se întoarce de două ori ca să îşi completeze şi să îşi fotografieze opera de artă. Apoi intră în lift, unde repetă figura. Autorităţile locale i-au refăcut traseul şi au aflat că tânăra nu este la prima abatere.

În prezent, cei care scriu sau desenează ilegal pe pereţii clădirilor pot primi o amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei. Recent însă, clădiri importante din Capitală, printre care şi Ateneul Român, au fost vandalizate cu graffiti. Motiv pentru care un nou proiect legislativ, adoptat recent de Senat, prevede o amendă mai mare, cuprinsă între 3.000 şi 6.000 de lei, pentru cei care vandalizează obiectele din spaţiul public. Aceştia ar putea fi obligaţi inclusiv să refacă faţadele mâzgălite.

Citește și
Expoziție de graffiti pe clădirile din București. Cum contribuie picturile la protejarea mediului
Expoziție de graffiti pe clădirile din București. Cum contribuie picturile la protejarea mediului

În ultimii ani, cei mai mulţi dintre artişti au migrat spre sfera legală a artei murale și pictează faţadele clădirilor degradate sau mijloacele de transport în comun. Totul cu acordul autorităţilor.

Legalitatea cere însă multă birocrație

Florin B. Cage, manager Sweet Damage Crew: „Pictura pe care o vedeţi în spatele meu a fost realizată în anul 2018 în cadrul unui proiect cu Primăria Capitalei. Reprezintă mai multe generaţii. Ceea ce am reuşit noi să facem a fost să accesăm diferite fonduri, atât de la primării sau ONG-uri prin intermediul cărora să vorbim la istraţiile locale, să obţinem nişte aprobări pentru a putea face lucrările respective şi nu doar de la primărie, ci şi de la asociaţiile de locatari, este o birocraţie foarte mare pentru a reuşi să pictezi în legalitate în Bucureşti. Din câte ştiu eu, în momentul de faţa a fost inaugurat un perete legal pentru grafitti în Cluj."

Ţări precum Austria, Germania sau Belgia au înăsprit şi mai mult pedepsele pentru cei care practică ilegal graffiti.

În Austria, de pildă, riscă închisoarea de la şase luni la cinci ani. În Franţa, amenda este de 3750 de euro iar artiştii trebuie să muncească în folosul comunităţii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
Ateneul Român a fost pictat un
Ateneul Român a fost pictat un "graffiti tag". Asociație: ”E o formă de exprimare și nu trebuie neapărat oprită”

Un graffiti apărut în urmă cu câteva zile pe Ateneul Român a fost eliminat, într-un final, prin implicarea rapidă a societății civile.

Expoziție de graffiti pe clădirile din București. Cum contribuie picturile la protejarea mediului
Expoziție de graffiti pe clădirile din București. Cum contribuie picturile la protejarea mediului

Capitala prinde viață prin picturi murale uriașe. Vorbim despre o expoziție cu șase lucrări răspândite pe ziduri, completate de mușchi și lămpi solare. Iar organizatorii spun că, astfel, arta se îmbină fericit cu natura.

Recomandări
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. 12 inspectori și 2 șefi ar fi luat mită
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. 12 inspectori și 2 șefi ar fi luat mită

12 inspectori și doi șefi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier din Timișoara sunt cercetați pentru corupție. Ar fi luat mită de la firme private de transport.

Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare
Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare

Deputații AUR, S.O.S. România și POT au criticat proiectul de combatere a antisemitismului, invocând restrângerea libertății de exprimare, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR l-au susținut ca măsură de protecție împotriva extremismului.

România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO
România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO

Campionatul European de tineret este transmis în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.