Patru membri ai aceleiaşi familii au fost internați cu botulism, după ce au mâncat șuncă de porc gătită acasă

×
Codul embed a fost copiat

Patru membri ai aceleiaşi familii - mamă, tată, fiu şi o rudă aflată în detenţie - au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara, cu suspiciune majoră de botulism.

Toți patru au consumat, în ultimele 14 zile, şuncă de porc preparată în propria gospodărie.

„Trei persoane, o femeie şi un bărbat, ambii în vârstă de 50 de ani, şi fiul lor în vârstă de 21 de ani, din Timiş, au fost internaţi în cursul zilei de ieri, în Clinica 2 de Boli Infecţioase a Spitalul Victor Babeş Timişoara cu diagnosticul clinic suspiciune de botulism. O a patra persoană, rudă cu cei trei, aflată într-un centru de detenţie, a fost iniţial îndrumată pentru un consult în camera de gardă şi ulterior internată în cursul nopţii în Clinica 1 de Boli Infecţioase. Cu toţii au consumat, în ultimele 14 zile, şuncă de porc preparată în propria gospodărie”, transmite joi unitatea sanitară, potrivit News.ro.

În cazul celor trei membri de familie, simptomele au apărut în urmă cu 9 zile şi s-au manifestat prin stare generală de rău, uscăciunea mucoasei bucale, tulburări de vedere, ptoză palpebrală (căderea pleoapei), dificultate la înghiţire, fenomene digestive.

„Cele mai pronunţate simptome le are pacienta în vârstă de 50 de ani, care a venit pentru consult la camera de gardă. A fost evaluată şi internată imediat în Clinica 2 de Boli Infecţioase. S-au istrat de urgenţă fiolele de ser antibotulinic polivalent şi tratament simptomatic. Starea ei de sănătate este acum stabilă, dar pacienta rămâne în continuare sub monitorizare atentă, pentru că în orice moment pot interveni complicaţii. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi doi membri ai familiei, soţul şi fiul, şi aceştia internaţi, au primit şi ei tratamentul specific cu ser antibotulinic”, spune dr. Ruxandra Laza - medic primar boli infecţioase Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara.

Citește și
politia romana
O femeie de 54 de ani, reținută pentru trafic de persoane și exploatarea unei victime cu handicap

Cel de-al patrulea pacient, aflat în sistemul penitenciar, a avut aceeaşi sursă de contaminare, a consumat şi el din alimentul infestat cu toxina botulinică. În cursul zilei de miercuri a avut primele simptome, digestive. În prezent este internat în Clinica 1 Boli Infecţioase a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş.

„În cursul serii trecute am sesizat Direcţia de Sănătate Publică Timiş pentru demararea unei anchete epidemiologice. Există riscul ca numărul persoanelor infectate să fie mai mare, întrucât potenţialul de extindere este legat de consumul alimentului contaminat. De asemenea, a fost sesizat Centrul Naţional de Control pentru Boli Transmisibile pentru a identifica dozele de ser botulinic disponibile la nivel naţional, aceasta dacă va exista o escaladare a numărului pacienţilor”, spune conf. dr. Diana Manolescu - director medical Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara.
Botulismul este o toxiinfecţie alimentară severă produsă de o toxină eliberată de bacilul Clostridium botulinium, care determină paralizia unor nervi, iniţial a celor care asigura motilitatea globilor oculari şi a pleoapelor, apoi a celor responsabili de deglutiţie şi, în final, în formele severe, paralizia musculaturii respiratorii, care poate duce la deces.

Bacteria care produce boala nu se dezvoltă decât în condiţii de anaerobioză din alimente (în absenţa oxigenului) şi formează spori pentru a căror distrugere este nevoie de preparare termică la 120 de grade Celsius.

„Botulismului reprezintă o urgenţă medicală şi iniţierea terapiei trebuie făcută în cel mai scurt timp de la apariţia simptomelor, prin istrarea de ser antibotulinic, ce neutralizează toxina circulantă. Această toxină produsă de bacterie este una dintre cele mai agresive toxine cunoscute. Cel mai adesea, botulismul apare în cazul consumului unor conserve, dar şi în cazul consumului de peşte afumat şi sărat şi cel al consumului de semipreparate din carne (cârnaţi, şuncă etc). Botulismul nu este o boală transmisibilă. Dată fiind gravitatea bolii, suspiciunea de infecţie cu toxină botulinică impune terapia cu antitoxină într-o unitate sanitară, sub supraveghere medicală. Cazurile severe necesită respirator. Formele severe de botulism sunt mai rare datorită istrării serului antibotulinic specific”, afirmă dr. Ruxandra Laza - medic primar boli infecţioase Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
O femeie de 54 de ani, reținută pentru trafic de persoane și exploatarea unei victime cu handicap
O femeie de 54 de ani, reținută pentru trafic de persoane și exploatarea unei victime cu handicap

O femeie de 54 de ani din Ploiești a fost reținută de DIICOT pentru trafic de persoane și exploatarea cerșetoriei. Aceasta ar fi forțat o persoană cu handicap să cerșească zilnic, însușindu-și banii obținuți și indemnizația lunară de handicap a victimei.

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar după ce judecătorii i-au respins plângerea
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar după ce judecătorii i-au respins plângerea

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar după ce Judecătoria Sectorului 1 a respins, vineri, plângerea depusă de fostul candidat la prezidenţiale împotriva deciziei procurorilor de a-i prelungi această măsură preventivă.

Un zid s-a prăbușit la stația de metrou Piața Sudului, din cauza infiltrațiilor de apă | GALERIE FOTO
Un zid s-a prăbușit la stația de metrou Piața Sudului, din cauza infiltrațiilor de apă | GALERIE FOTO

Un perete s-a surpat în stația de metrou Piața Sudului, pe Magistrala 2, în urma infiltrațiilor provocate de ploile torențiale care au lovit luni Capitala.

Recomandări
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice

Israelul a atacat Iranul, vizând instalația nucleară de la Natanz și alte obiective legate de programele nucleare și de rachete balistice.

Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință
Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic
„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic

Agenția de informații israeliană Mossad a afirmat că a introdus ilegal rachete în Iran și a instalat roiuri de drone explozive înainte de atacul Israelului asupra țării.