Patronul unui pub a oferit mâncare gratis, dar apoi a fost obligat de primărie să o vândă. Ce sumă cere

fish and chips
Facebook.com

Patronul unui pub din Marea Britanie a recurs la o stratagemă pentru a nu fi obligat să-și închidă afacerea în timpul carantinei: vinde un întreg meniu pentru infima sumă de 1 pence. Cinci bani, în lei românești.

Patronul de la The Ships & Giggles a recurs la această tehnică de marketing, în plină pandemie, iar acum oamenii se înghesuie ca să cumpere mâncare de la el. Inițial, a oferit-o gratis, dar acest lucru nu a corespuns cu o hotărâre a Consiliului Local din Lancashire, arată publicația The Sun.

Andy MacDonald, în vârstă de 36 de ani, este proprietarul pubului Ships and Giggles din Preston, care a fost plasat, alături de alte afaceri din zonă, sub cele mai stricte reguli anti-coronavirus, începând de vinerea trecută.

Ca să nu-și închidă afacerea, el a început să servească gratuit fish and chips sâmbătă. Reprezentanții Consiliului Local au spus însă că încalcă regulile, deoarece, practic, mâncarea nu era vândută.

„Ofer o masă gratuită pentru persoanele de condiție modestă - și ni s-a spus că nu putem face asta. Este o mare rușine. Ne-am supus regulilor pentru a ne asigura că putem funcționa în timpul pandemiei, iar acum ni se spune că trebuie să închidem din nou. Este ridicol” a spus Andy.

Citește și
pub cu gard electric
Un pub britanic și-a speriat clienții. Distanțarea socială, cu un gard electric

El crede că autoritățile sunt de vină pentru cazurile din ce în ce mai numeroase de COVID.

„Dar responsabilitatea revine guvernului. Au înnebunit cu toți. Ar fi trebuit să ne țină pe toții închiși. În schimb, au redeschis totul, apoi au dat vina pe sectorul ospitalității. Au pierdut pariul și asta ar putea să ne coste totul” a spus patronul de pub.

Andy acuză că regulile impuse de Primărie sunt neclare, mai ales că modificarea de hotărâre precum că nu poate să vândă mâncare gratuită împreună cu alcoolul au apărut numai după ce a început să facă acest lucru.

Ca o reacție la regulile impuse de consiliul local, el vinde acum mâncarea care însoțește alcoolul pentru suma de 1 pence. „Dacă ați fost afectați de criza coronavirusului plătiți un pence. Dacă aveți o situație mai bună, plătiți un pic mai mult” le-a spus el clienților.


Oficialii Consiliului Local Preston susțin, într-o declarație că „au apărat activ întreprinderile” din oraș, dar există restricții ferme pe care întreprinzătorii trebuie să le respecte dacă vor să rămână deschiși, în siguranță.
Noile reguli permit ca alcoolul să fie vândut doar alături de un fel de mâncare principal, pe care clientul trebuie să o plătească, arată sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Marea Britanie anunţă o creștere a numărului de îmbolnăviri cu coronavirus. Distanțarea este ignorată în baruri
Marea Britanie anunţă o creștere a numărului de îmbolnăviri cu coronavirus. Distanțarea este ignorată în baruri

Marea Britanie anunţă peste o mie de îmbolnăviri de coronavirus într-o singură zi. Este pentru a 3-a oară în ultima săptămână când este raportată o astfel de cifră.

Un pub britanic și-a speriat clienții. Distanțarea socială, cu un gard electric
Un pub britanic și-a speriat clienții. Distanțarea socială, cu un gard electric

Proprietarul unui pub din Marea Britanie a găsit o metodă neobișnuită pentru a-și disciplina clienții în timpul pandemiei de coronavirus.

Prințul William a băut bere la pub, după relaxarea restricțiilor: ”Nu știu unde să plătesc”
Prințul William a băut bere la pub, după relaxarea restricțiilor: ”Nu știu unde să plătesc”

Din cauza creșterii bruște a numărului de infectări cu noul virus, autoritățile din Catalonia au reimpus restricții serioase pentru o regiune în care trăiesc peste două sute de mii de oameni.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.