Pasajul Doamna Ghica este gata și va fi deschis. Lucrările vor fi reluate însă în câțiva ani

×
Codul embed a fost copiat

Pasajul de la Doamna Ghica, din Capitală, este aproape gata, iar săptămâna viitoare va fi deschis circulației.

Termenul de finalizare a fost amânat pentru că nu au fost fonduri suficiente. Dar pasajul nu este prevăzut cu linie de tramvai, așa că bucuria șoferilor se va încheia, în câțiva ani când, vor începe lucrările din nou.

Noutatea pentru pasajul de la Doamna Ghica o reprezintă un sistem de senzori care va monitoriza modul în care se comportă de-a lungul timpului structura de rezistență.

Senzorii vor transmite date, interpretate de Facultatea de Construcții. Este primul pasaj din București cu un astfel de sistem.

Cristian Hiver, director trustul de clădiri metropolitane: „Noi am instalat un sistem care monitorizează în timp real toată mișcarea podului. Cât de rezistent, cât trăiește, dacă are probleme în timp. Să știți că orice problemă este mult mai ușor de rezolvat înainte decât după. Nu se vede, bineînțeles, avem și în structură, dar noi am adăugat pe partea de tablier pentru a verifica mișcările.”

Citește și
pasaj doamna ghica
Veste bună pentru șoferii din Capitală. Când vor trece primele mașini pe Pasajul Doamna Ghica

Șoferii nu cred, însă, că lucrarea va rezolva problema aglomerației din zonă.

Taximetrist: „Traficul este dezastruos pot să spun, altfel nu pot să numesc decât dezastruos. Lasă de dorit. Cine ne plătește consumul la benzină, cine răspunde de timpul nostri pierdut. La intrare și la ieșire din pasaj va fi tot așa, coloană!”

Șofer:E foarte aglomerat peste tot. În zona asta se pierd 18-22 de minute, cam așa.”

Lucrările la pasaj au început în 2018 și aveau termen de finalizare în mai 2020, însă au tot fost amânate pentru că nu au fost bani.

Când va fi gata, pasajul va prelua mare parte din traficul din zonă, speră autoritățile.

Șoseaua Colentina face legătura cu zona de Nord Est a țării, prin Drumul Național 2. Pe aici trec șoferii care merg spre Buzău, Focșani, Suceava sau Siret, daca nu vor să meargă pe șoseaua de centură.

Lucrările la pasaj vor fi reluate în câțiva ani, pentru montarea unei linii de tramvai care să meargă spre Pipera.

Pasajul Doamna Ghica a costat peste 110 milioane de lei, fără TVA, bani plătiți de Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 2.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Nicuşor Dan: Podul de la Doamna Ghica va fi deschis circulaţiei înainte de începerea şcolii
Nicuşor Dan: Podul de la Doamna Ghica va fi deschis circulaţiei înainte de începerea şcolii

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri, că Pasajul Doamna Ghica urmează să fie deschis circulaţiei în săptămâna dinaintea începerii noului an şcolar, potrivit Agerpres.

Veste bună pentru șoferii din Capitală. Când vor trece primele mașini pe Pasajul Doamna Ghica
Veste bună pentru șoferii din Capitală. Când vor trece primele mașini pe Pasajul Doamna Ghica

După trei ani de întarzieri și un trafic de coșmar în zonă, Pasajul Doamna Ghica din Capitală este aproape gata.

Primăria Capitalei, dată în judecată după debutul lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica
Primăria Capitalei, dată în judecată după debutul lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica

La mai puțin de o săptămână de la semnarea actelor pentru ridicarea unui pasaj în rondul de la Doamna Ghica, locuitorii din această zonă a Bucureștiului au anunțat că dau Primăria în judecată.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.