Părinții unor elevi au reclamat că la școală se face vaccin anti-Covid 19. Ce a urmat

×
Codul embed a fost copiat

Mai mulţi elevi de la o şcoală primară din oraşul Murgeni nu s-au prezentat, marţi, la cursuri, după ce în cursul zilei de luni părinţii unor copii au reclamat faptul că în unitatea respectivă se fac vaccinuri împotriva noului coronavirus.

Potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vaslui, în şcoala respectivă sunt nouă clase primare cu 171 de elevi, dintre care au absentat 127, un număr de 117 elevi dintre cei absenţi fiind de etnie romă.

"Asigurăm pe toate căile faptul că nu există un astfel de vaccin şi că nu există o acţiune medicală în şcoală. Părinţii trebuie să înţeleagă acest lucru şi să-şi lase copiii la cursuri, fiindcă nu există niciun pericol. Am ţinut permanent legătura cu conducerea şcolii respective, mi s-a adus la cunoştinţă faptul că unii elevi au lipsit de la ore şi urmează să ne deplasăm la Murgeni, pentru a vedea exact care este situaţia", a declarat, pentru Agerpres, inspectorul general şcolar în cadrul IŞJ Vaslui, Loredana Roman.

În cursul zilei de luni, mai mulţi părinţi au declarat că refuză să-şi lase copiii la şcoală după ce un elev a răspândit zvonul potrivit căruia elevii sunt vaccinaţi împotriva SARS-CoV-2. De fapt, potrivit IŞJ, elevul respectiv a lipsit nemotivat de la ore fiind surprins de părinţi şi a făcut acele afirmaţii pentru a nu fi pedepsit.

Citește și
scoala online
Părinții se tem că și acest an școlar este compromis. Profesor: "E de fapt o învățare mai mult individuală"

Poliţiştii oraşului Murgeni au fost sesizaţi şi au intervenit în cursul zilei de luni la şcoala din localitate, deoarece mai mulţi părinţi au mers să-şi ia copiii de la cursuri şi au transmis acţiunea pe reţelele de socializare, situaţia fiind calmată.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă, a declarat, că poliţiştii analizează imaginile apărute în spaţiul public pentru a se stabili dacă au fost comise anumite infracţiuni şi se impune aplicarea de amenzi.

Articol recomandat de sport.ro
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
Citește și...
iLikeIT. Cele mai eficiente gadgeturi pentru elevi și profesori, în timpul cursurilor online
iLikeIT. Cele mai eficiente gadgeturi pentru elevi și profesori, în timpul cursurilor online

În prima parte a ediției de luni a iLikeIT, Iulia Ionescu ne vorbește împreună cu invitatul special, Vladimir Chetroiu, specialist video, despre gadgeturi pentru profesori și elevi, în contextul cursurilor care au loc în mediul online.

Părinții se tem că și acest an școlar este compromis. Profesor:
Părinții se tem că și acest an școlar este compromis. Profesor: "E de fapt o învățare mai mult individuală"

Multe dintre școlile din țară s-au închis, vineri, pentru a fi pregătite acolo secții de votare. Cursurile s-au ținut online și au ieșit din nou la iveală problemele cu care se confruntă profesorii și elevii.

Recomandări
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Cum să îți protejezi casa, în caz de inundații sau cutremur, cu mai puțin de 11 lei pe lună. Poți primi până la 20.000 euro
Cum să îți protejezi casa, în caz de inundații sau cutremur, cu mai puțin de 11 lei pe lună. Poți primi până la 20.000 euro

Inundatiile de săptămâna trecută au distrus sute de locuinte, si din pacate doar o mică parte erau protejate împotriva dezastrelor naturale.

Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.