Paradă militară la Bucureşti, de Ziua Naţională a României. Câți militari vor defila pe sub Arcul de Triumf

parada 1 decembrie
Ministerul Apararii Nationale

Peste 1.500 de militari şi specialişti şi 120 de mijloace tehnice participă în acest an la parada de Ziua Naţională a României.

Parada va începe la ora 11.00, în Piaţa Arcului de Triumf, din Bucureşti și va fi transmisă LIVE pe Știrille PROTV.

”Peste 1.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi istraţia Naţională a Penitenciarelor, precum şiproximativ 120 de mijloace tehnice, dintre care 40 de aeronave, vor participa joi, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcului de Triumf, din Bucureşti”, a transmis, miercuri, MInisterul Apărării, citat de News.ro.

Vor defila și 150 de militari străini

Sursa citată a precizat că la Parada militară vor defila şi aproximativ 150 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din Belgia, Franţa, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Portugalia, Statele Unite ale Americii şi Ţările de Jos, precum şi militari reprezentând ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României şi aproximativ 25 de mijloace tehnice, inclusiv aeronave de luptă din Canada, Italia, Spania şi Statele Unite ale Americii.

La începutul ceremoniei se va intona Imnul Naţional al României, concomitent cu executarea a 21 de salve de tun, urmat de depunerea unei coroane de flori de către preşedintele României, Klaus Iohannis, în memoria eroilor români căzuţi pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc, şi de păstrarea unui moment de reculegere.

Citește și
elisabeta lipa
Elisabeta Lipă, românca de aur a canotajului și ”mama” noii generații de campioni: ”Sunt dovada vie că nu există nu se poate”

Expoziţie de tehnică militară

Totodată, în zona Arcului de Triumf va fi amplasată o expoziţie de tehnică militară care va putea fi vizitată după încheierea ceremoniei oficiale.

Tot în Bucureşti va avea loc, începând cu ora 9.00, o ceremonie militară şi religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, iar de la ora 19.00, militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” se vor retrage cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional - Calea Victoriei – Palatul Parlamentului – Palatul Cotroceni – sediul brigăzii.

Tot joi, 1 Decembrie, Centrul de Transfuzie Sanguină ”Colonel Prof. Dr. Nicolae Nestorescu” al Ministerului Apărării Naţionale organizează, în intervalul orar 8.00 – 12.00, o campanie de donare de sânge, pentru a veni în întâmpinarea pacienţilor cu nevoi transfuzionale din spitalele militare şi civile. Donatorii, militari şi civili, sunt aşteptaţi la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină din Calea Plevnei nr. 134 (în incinta Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” Bucureşti).

În garnizoana Alba Iulia, începând cu ora 13.40, la Monumentul „Marii Uniri” vor fi depuse coroane şi jerbe de flori, activitatea fiind urmată, de la ora 14.00, de ceremonia militară, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, la care vor lua parte peste 850 de militari şi specialişti din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, istraţiei Naţionale a Penitenciarelor, personal din cadrul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Filialei Alba-Iulia a organizaţiei Crucea Roşie Română, cu aproximativ 60 de mijloace tehnice terestre şi aeronave militare. De asemenea, din dispozitivul de defilare va face parte şi un detaşament de militari zi din cadrul Grupului de luptă al NATO dislocat în Cincu.

Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, în garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de defilări cu personal şi tehnică, precum şi de ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori. De asemenea, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Militarii aflaţi în misiune în teatrele de operaţii, precum şi cei aflaţi în misiune în Polonia, desfăşoară ceremonii militare şi activităţi specifice cu ocazia Zilei Naţionale. 

 

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Parada de 1 Decembrie 2022. Video cu defilarea de Ziua Națională a României în București
Parada de 1 Decembrie 2022. Video cu defilarea de Ziua Națională a României în București

Pe 1 Decembrie se sărbătorește Ziua Națională a României. Cu această ocazie, în București și în marile orașe din țară se organizează parade militare.

Elisabeta Lipă, românca de aur a canotajului și ”mama” noii generații de campioni: ”Sunt dovada vie că nu există nu se poate”
Elisabeta Lipă, românca de aur a canotajului și ”mama” noii generații de campioni: ”Sunt dovada vie că nu există nu se poate”

Şase participări la jocurile olimpice, 8 medalii olimpice, zeci de titluri naţionale. Aşa arată un palmares greu de egalat care i-a adus titlul de canotoare a secolului XX Elisabetei Lipă.

Românca de la conducerea unei universități celebre din Berlin. ”E uimitoare. E și o minte sclipitoare și un bun organizator”
Românca de la conducerea unei universități celebre din Berlin. ”E uimitoare. E și o minte sclipitoare și un bun organizator”

Este doctor în matematici, școlită în Statele Unite, dar și specialistă în inteligență artificială, aplicată în mediul de afaceri.

Povestea artistului Dan Perjovschi. Locuiește în Sibiu şi expune opere de artă pe toate continentele
Povestea artistului Dan Perjovschi. Locuiește în Sibiu şi expune opere de artă pe toate continentele

Cu umor fin şi ironie, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români la nivel mondial, ne pune prin desenele lui în faţă o oglindă în care să ne privim şi, dacă înţelegem, să şi schimbăm ceva.

Recomandări
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”

Aproape 42% dintre români se tem cel mai mult de izbucnirea unui conflict în care să fie implicată România, arată Barometrul INSCOP.

„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.