Pacient rănit la Timișoara în timpul unei tomografii: ”Halucinant, putea să-i secționeze corpul”. Sunt 40 de aparate în țară

tomograf
Shutterstock

Incident revoltător la Spitalul Județean din Timișoara, unde o pacientă cu accident vascular cerebral a fost rănită de o bucată desprinsă din tomograful în funcțiune.

Piesa tăioasă putea să îi provoace răni fatale, recunoaște conducerea. Aparatul medical provine din China și a funcționat o vreme fără autorizație. Sunt nu mai puțin de 40 identice, în spitalele din România!

Femeia suferise un accident vascular cerebral și a fost adusă la Urgență, azi-dimineață, pentru investigații. Chiar în timpul procedurii, pe când se afla în interiorul tomografului, o piesă cu diametrul de 1 metru s-a desprins şi a căzut peste ea.

Raul Pătrașcu, manager Spitalul Județean de Urgență Timișoara: "Un eveniment sincer de care eu nu am auzit în viața mea să se fi întâmplat și nici nu am văzut, cupola de protecție computerului tomograf care constă într-un cerc de aproximativ 1 metru de plastic cu margini ascuțite de aluminiu s-a desprins în timp ce un pacient era scanat. Gândiți-vă că aceea cupolă se rotește cu o viteză de 400 de rotații pe secundă și acționează mai rău ca un cuțit”.

Șansa a făcut ca pacientă să fie rănită ușor, doar la un braț. Medicii spun că piesa putea să îi provoace tăieturi grave.

Citește și
brain scan
A ajuns la spital cu dureri de cap, iar medicii i-au spus ca mai are de trait 30 de minute. Ce au vazut la tomograf

Aparatul, fabricat în China, a fost achiziţionat în 2018, cu fonduri de la Banca Mondială de Ministerul Sănătăţii. Este de calitate "josnică", potrivit conducerii unității. Spitalul a făcut recepţia și l-a pus în funcțiune cu toate că nu avea autorizație. 

”Ne putem aștepta la tragedii”

 

Este de calitate "josnică", potrivit conducerii unității. Spitalul a făcut recepția și l-a pus în funcțiune cu toate că nu avea autorizație.

Aida Iancu, medic Radiologie și Imagistică: "În prezent aparatul deține toate autorizațiile necesare, autorizație de utilizare de la Comisia Națională de Control a Activităților Nucleare. Ultima revizie tehnică a fost făcută pe 18.06.2020, când totul era funcțional, nici noi nu ne putem explica acest lucru".

Raul Pătrașcu: "La sfârșitul lunii iunie am avut vizită de la aceeași firmă de service care a câștigat proiectul pe Banca Mondială care a dat astfel de aparate, în jur de 40 în toate spitalele din Romania, deci ne putem aștepta la astel de tragedii și la alte spitale din cauza calității josnice a acestui aparat chinezesc de altfel".

Din fericire, pacienta se simte bine acum. Echipa de radiologie intervenţională a spitalului a venit de acasă pentru a o supune unei trombectomii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Premierul Tudose, decizie importantă pentru toate spitalele: Orice român să beneficieze! Nu e o pomană
Premierul Tudose, decizie importantă pentru toate spitalele: Orice român să beneficieze! Nu e o pomană

Premierul Mihai Tudose a semnat contracte pentru cumpărarea de echipamente medicale, necesare efectuării de analize în spitalele de stat.

A ajuns la spital cu dureri de cap, iar medicii i-au spus ca mai are de trait 30 de minute. Ce au vazut la tomograf
A ajuns la spital cu dureri de cap, iar medicii i-au spus ca mai are de trait 30 de minute. Ce au vazut la tomograf

Un barbat din California, care a ajuns la spital cu dureri ingrozitoare de cap, a aflat ca mai are de trait doar 30 de minute dupa ce medicii l-au examinat cu atentie.
 

Programul scurt din sistemul de stat a ucis o tanara mama din Focsani. Medicii nu i-au facut tomografie fiindca era duminica
Programul scurt din sistemul de stat a ucis o tanara mama din Focsani. Medicii nu i-au facut tomografie fiindca era duminica

In urma cu 4 ani Focsaniul a fost zguduit de o drama. O tinara care nascuse de doar 10 zile a murit intr-o duminica, fara a putea fi investigata, pentru ca tomograful nu a avut program in week-end.

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri
INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna mai 2025, la 5,45%, de la 4,9% în aprilie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 7,09%, mărfurile alimentare cu 6,53% iar cele nealimentare cu 4%, potrivit datelor INS.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.