(P) Balkanik Festival lansează seria de petreceri DESCÂNTEC!

Balkanik Festival lansează seria de petreceri DESCÂNTEC!

Balkanik - World Music Festival lansează seria de petreceri DESCÂNTEC!, ce vor avea loc o dată pe lună, în București, și vor aduce pe scenă artiști dintre cei prezenți la Balkanik Festival, dar și alți muzicieni din țară și din străinătate.

Primul eveniment anunțat are loc chiar astazi,  01 decembrie, cu TARAF DE CALIU, iar următorul  în noaptea de Revelion, cu PAULINA.

Primul DESCÂNTEC va avea loc pe 1 decembrie, odată cu venirea iernii. Cântă și descântă la nJoy Club & Garden (club și terasă, șos. Mihai Bravu nr. 223 ) TARAF DE CALIU (live), împreună cu Ligia Keșișian, poeta și curatoarea Balkanik Festival, (DJ set balcanic, world music și disco) și producătorul de film și fondatorul festivalului Daniel Mitulescu (DJ set world music și lăutăresc).

Foștii membri de la Taraf de Haïdouks, premiați în 2002 cu Premiul BBC World Music pentru cea mai bună trupă din Europa și Orientul Mijlociu, s-au reunit sub numele Taraf de Caliu și vor încânta publicul în prima zi de iarnă pe scena Balkanik Festival #Descântec, alături de Viorica Rudăreasa. Muzicienii, originari din Clejani, sunt ultima generație de lăutari autentici care fac cunoscută, în întreaga lume, tradiționala muzică lăutărească specifică sudului României. De câțiva ani, acești artiști talentați au revenit în atenția publicului meloman, participând la evenimente culturale de prestigiu din întreaga lume.

Muzică, mâncare la ceaun și bucurie vă așteaptă pe 1 decembrie în cel mai nou spațiu deschis în Piața Muncii – nJoy Club & Garden (șos. Mihai Bravu nr. 223).

Citește și
dolari siret
Cuplu ucrainean, prins cu 1,4 milioane de dolari la Vama Siret. Metoda ingenioasă prin care ascundeau banii

Biletele sunt disponibile aici, la prețul de 80 lei + taxe: https://www.iabilet.ro/bilete-balkanik-festival-91227/

Copiii cu vârsta de până la 9 ani (inclusiv) se bucură de intrare liberă și de loc de joacă în grădină. Pe 29 și 30 noiembrie, pe site-ul www.iabilet.ro, este activă promoția de 4 bilete + 1 gratuit, pentru evenimentul de pe 1 decembrie.

Eveniment Facebook 1 Decembrie: https://fb.me/e/1GNs7SLyx

Al doilea DESCÂNTEC începe pe 31 decembrie, la 20:00 și anunță un Revelion memorabil, cu muzică live, cu un concert PAULINA, împreună cu trupă live, și DJ seturi ale Ligiei Keșișian și Daniel Mitulescu, plus alte surprize care vor fi anunțate pe parcurs.

Balkanik Festival lansează seria de petreceri DESCÂNTEC!

PAULINA a urmat lecții de pian, de canto și de vioară, însă este tipologia de artistă care se lasă ghidată de intuiție. Crescută printre casete, aproape de lăutari și oameni creativi, provine dintr-o familie de muzicieni în cadrul căreia a învățat să iubească viața prin artă, printre metaliști și printre lăutari. Prin întreaga lume, Paulina caută frumusețea din neconvențional, cu inocență și blândețe. Paulina a devenit cunoscută odată cu lansarea pieselor „Fetița ta de milioane”, „București” sau „Cântec de dor”, compuse în stilul de început al anilor ’90.

Biletele pentru Revelion sunt disponibile aici, la prețul de 139 lei + taxe: https://www.iabilet.ro/bilete-balkanik-festival-92262/

Eveniment Facebook Revelion: https://fb.me/e/55EnJu7dm

Pentru a rămâne la curent cu noutățile, precum și cu următoarele evenimente organizate de Balkanik Festival, urmărește paginile: www.instagram.com/balkanik_festival/ & www. https://www.facebook.com/balkanikfestivalro/

Balkanik Festival este un eveniment care și-a propus, încă de la prima ediție, să aducă împreună comunitățile, să promoveze incluziunea, înțelegerea și acceptarea altor culturi, prin muzică și alte arte.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Cuplu ucrainean, prins cu 1,4 milioane de dolari la Vama Siret. Metoda ingenioasă prin care ascundeau banii
Cuplu ucrainean, prins cu 1,4 milioane de dolari la Vama Siret. Metoda ingenioasă prin care ascundeau banii

Suma de 1,4 milioane de dolari a fost descoperită la un cuplu de ucraineni, la Vama Siret.

O barcă cu șapte persoane la bord a rămas blocată pe Dunăre. Intervenție dificilă a pompierilor
O barcă cu șapte persoane la bord a rămas blocată pe Dunăre. Intervenție dificilă a pompierilor

Pompierii din Teleorman au salvat șapte persoane de pe Dunăre, după ce barca lor a rămas fără motor în condiții de vânt și valuri puternice. Toți au fost aduși în siguranță la mal.

Noi detalii despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Fostul președinte, internat la ATI
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Fostul președinte, internat la ATI

Ion Iliescu, fostul președinte al României, rămâne internat în secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Capitală, a anunțat spitalul. 

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.