Orașul din țară care va amenaja un drive cinema, pentru a-i distra pe oameni, în contextul pandemiei

cinema
Getty

Viceprimarul oraşului Galaţi, Picu Apostol Roman, anunţă pe Facebook amenajarea unui drive cinema, la care gălăţenii să vizioneze filme din maşină.

Viceprimarul oraşului Galaţi, Picu Apostol Roman, anunţă pe Facebook amenajarea unui drive cinema, la care gălăţenii să vizioneze filme din maşinile lor, pentru că astfel s-ar putea respecta distanţa socială, iar oamenii vor avea parte şi de divertisment, transmite News.ro.

Potrivit unei postări pe contul său, viceprimarul Galaţiului scrie că printr un astfel de proiect, gălăţenii ar putea trece mai uşor prin perioada de pandemie în care ne aflăm

"În perioada dificilă pe care o traversăm, vrem să facem tot posibilul pentru ca dvs. să treceţi mai uşor peste acest obstacol al vieţii! În acest sens, respectând ordonanţele impuse, vrem ca în Galaţi să funcţioneze un DRIVE CINEMA la care dvs să veniţi şi să vă bucuraţi de momente minunate în condiţii de siguranţă. Cel mai probabil pe platoul din faţa Sălii Sporturilor", a scris viceprimarul Picu Apostol Roman.

Potrivit proiectului, ecranul pe care vor fi proiectate filmele va avea o lăţime de 14 m şi o înălţime de 7 metri.

Citește și
Deplasarea în afara localităţii dupa 15 mai 2020. Ce reguli impun autorităţile
Deplasarea în afara localităţii după 15 mai 2020. În ce situații este permisă

Gălăţenii îşi vor putea cumpăra popcorn şi băuturi răcoritoare ca la orice alt cinema.

Proiectul anunţat de viceprimar a strâns sute de comentarii. Unii dintre internauţi au aplaudat iniţiativa, alţii l-au criticat pe alesul local, spunând că nu ştie "în ce vremuri trăim", acum fiind nevoie ca oamenii să fie testaţi în masă pentru coronavirus ori au nevoie de locuri de muncă, iar bătrânii de condiţii decente în aziluri şi cămine.

În Galati, numărul deceselor din cauza Covid 19 se apropie de 70, multe dintre persoanele decedate fiind din azilul privat Sf. Ilie din municipiu şi din azilul Sfântul Spiridon, de asemenea din oraş.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Câte persoane vor putea participa la cununii, botezuri și înmormântări după data de 15 mai
Câte persoane vor putea participa la cununii, botezuri și înmormântări după data de 15 mai

Ministerul Afacerilor Interne a prezentat sâmbătă măsurile propuse pentru starea de alertă, între care şi condiţiile în care vom putea merge la evenimente precum nunţi, botezuri sau înmormântări începând cu 15 mai 2020.

Deplasarea în afara localităţii după 15 mai 2020. În ce situații este permisă
Deplasarea în afara localităţii după 15 mai 2020. În ce situații este permisă

Ministerul Afacerilor Interne a prezentat sâmbătă măsurile propuse pentru starea de alertă, între care şi motivele pentru care românii se vor putea deplasa în afara localității.

Tătaru: „Rămânem totuşi la 300 de cazuri noi, înseamnă că trebuie să avem şi să respectăm acele precauţii”
Tătaru: „Rămânem totuşi la 300 de cazuri noi, înseamnă că trebuie să avem şi să respectăm acele precauţii”

Ministrul Sănătăţii a declarat că precauţiile trebuie să existe în continuare fiindcă se vorbeşte de o posibilă relaxare după data de 15 mai şi că, întrucât în România se semnalează câte 300 de cazuri noi pe zi, acele măsuri trebuie respectate.

Măsuri relaxare 15 mai. Regulile ce trebuie respectate pentru a ne proteja de Covid-19
Măsuri relaxare 15 mai. Regulile ce trebuie respectate pentru a ne proteja de Covid-19

România se pregăteşte de marea relaxare. După încetarea stării de urgenţă, când restricţiile nu vor mai fi impuse, vom putea ieşi din case, să mergem la biserică, la coafor sau la stomatolog.

La cumpărături cu toată familia, fără măsuri de protecție: „Care-i mai speriat se blindează”
La cumpărături cu toată familia, fără măsuri de protecție: „Care-i mai speriat se blindează”

O zi cu mult soare i-a amăgit pe mii de români că pot ieși la plimbare în siguranță.

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.