Oferte pentru turiștii care merg la mare. În august, prețurile ar putea scădea substanţial

×
Codul embed a fost copiat

Cei care vor ajunge pe litoralul nostru în august vor plăti cu până la 60% mai puțin, susțin reprezentanții hotelurilor și operatorii din turism.

Aceștia au vrut să fure startul, după ce vecinii bulgari au anunțat reduceri substanțiale de la 1 septembrie. Ultima lună a verii vine și cu oferte pentru cei care au tichete de vacanță sau vor să vadă marea prin programul "Litoralul pentru toți".

După ce bulgarii au anunțat că reduc de la 1 septembrie prețurile ca să atragă turiștii speriați de regulile stricte din Grecia, românii au lansat imediat contraoferta.

Față de anul trecut, turiștii preferă să facă rezervări pe ultima sută de metri, spun cei care lucrează în domeniu.

Iulian Tenie, complex hotelier: "Începând cu data de 1 august, tarifele suferă modificări cu aproximativ 15% mai jos față de cele care erau gândite pentru această perioadă. Totodată, am permis turiștilor să opteze pentru serviciile de masă. Dacă până acum ele erau incluse, le permitem să opteze pentru ele. Am coborât tarifele de la camerele family până la nivelul tarifelor de la camerele standard".

Citește și
Veste bună pentru turiștii români: Turcia nu cere la intrarea în țară rezultatul negativ al unui test Covid-19
Veste bună pentru turiștii români: Turcia nu cere la intrarea în țară rezultatul negativ al unui test Covid-19

În sudul litoralului, preferat de familiile cu copii, prețurile vor fi în agust cu 20% mai mici față de aceeași perioadă a anului trecut.

Ciprian Constantinescu, complex hotelier: Am lansat prima ofertă pentru prima parte a lunii august tentantă pentru familiile cu copii. Ofertele sunt la un nivel de preț pe care să și-l poată permite o familie cu venituri medii"

Unii patroni de hoteluri au decis să taie prețurile mai mult de jumătate.

Dragoș Răducan, vicepreședinte Federația Patronatelor din Turismul Românesc: ”Pentru următoarea perioadă sunt pregătite oferte de reducere care pot ajunge până la 60% din prețul de recepție. Suntem conștienți că imediat după 15 august anul acesta sezonul se va încheia. Cea mai interesantă este oferta ”all for” prin care, cu un carnet de vouchere, 1.450 de lei, o familie cu un copil de zece ani poate să stea cinci zile la mare în regim de all inclusive."

O reducere de numai 25% înseamnă că, la un hotel de trei stele, o cameră va costa între 250 și 280 pe lei pe noapte în regim all inclusive, la jumătatea lunii august.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Accident naval în Deltă. Două bărci cu motor pline cu turişti s-au ciocnit
Accident naval în Deltă. Două bărci cu motor pline cu turişti s-au ciocnit

Marți seară a fost activat planul roşu de intervenţie în judeţul Tulcea după ce un accident naval s-a produs pe braţul Sfântu Gheorghe din Delta Dunării, în apropiere de localitatea Murighiol.

Veste bună pentru turiștii români: Turcia nu cere la intrarea în țară rezultatul negativ al unui test Covid-19
Veste bună pentru turiștii români: Turcia nu cere la intrarea în țară rezultatul negativ al unui test Covid-19

Turiștii români pot merge în Turcia fără a prezenta rezultatul negativ al unui test Covid-19, așa cum procedează Grecia. Autoritățile din această țară vor face testări aleatoriu și ă costurile acestora.

Tot mai mulți români, revoltați că pierd vacanțele din cauza testelor Covid-19: „Frustrare, nervi”
Tot mai mulți români, revoltați că pierd vacanțele din cauza testelor Covid-19: „Frustrare, nervi”

Mulți români își vor pierde vacanțele deja plătite în Grecia ori nu vor putea merge la investigații medicale în Austria.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.