Oamenii din Aninoasa vor mai aștepta încă un an să se mute în blocurile consolidate, după cutremurul violent din 2023

Autoritățile din Aninoasa vor să-i mute în containere pe localnici din clădirile șubrede. De ce nu vor oamenii
Pro TV

Construcţia blocurilor în care ar fi urmat să se mute persoanele din oraşul Aninoasa, ale căror locuinţe s-au degradat iremediabil în urma cutremurului din februarie 2023, va mai dura un an de zile.

Totul, în condiţiile în care Guvernul a alocat banii necesari pentru derularea investiţiei încă din aprilie anul trecut, a anunţat miercuri prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, după o întâlnire cu autorităţile locale. El s-a arătat "sceptic" în ceea ce priveşte noul termen anunţat de istraţia locală, "la cum au mers lucrurile până acum".

Estimarea are la bază discuţiile pe care prefectul le-a avut, miercuri, cu primarul oraşului Aninoasa, Nicolae Dunca, edilul local menţionând că întârzierea este cauzată de faptul că licitaţia pentru desemnarea constructorului s-a desfăşurat de foarte puţin timp.

„S-a împlinit un an de la cutremurul care a afectat locuinţele oamenilor şi, din păcate, lucrurile nu s-au schimbat, deşi de 10 luni banii necesari construirii noilor blocuri în care să fie mutate persoanele sinistrate sunt în conturile Primăriei Aninoasa şi abia acum a fost adjudecată licitaţia. Nu căutăm vinovaţi, dar pe noi ne interesează soarta acestor oameni care stau de un an de zile în containere. (...) După discuţiile cu primarul Nicolae Dunca am înţeles că ar mai dura încă un an până la finalizarea lucrărilor la blocurile de locuinţe pentru sinistraţi, dar eu sunt sceptic în privinţa acestui termen, la cum au mers lucrurile până acum", a transmis prefectul judeţului Hunedoara.

Reprezentantul Guvernului în judeţ a precizat că a existat intenţia de a-i muta pe sinistraţii care trăiesc în containere în clădirea unui centru social construit din fonduri europene, însă nici acesta nu este finalizat, deşi termenul limită de execuţie al contractului era luna decembrie 2023.

Citește și
Gigi Becali
Gigi Becali a apărut cu o cruce uriașă și agheasmă pe Calea Victoriei, după Bucharest Pride. GALERIE FOTO

„Din păcate, toate aceste nereguli le decontează fiecare cetăţean al oraşului Aninoasa, pentru că finalizarea lucrărilor la centrul social va fi plătită din bani de la bugetul local, adică din banii oamenilor! De asemenea, cheltuielile pentru utilităţile pentru containerele unde stau şi acum sinistraţii sunt plătite tot de la bugetul local, din taxele şi impozitele plătite de localnici", a mai menţionat prefectul Călin Marian.

Două seisme cu magnitudinea de 5,2, respectiv 5,7 grade pe scara Richter, au avut loc în zilele de 13 şi 14 februarie 2023, în judeţul Gorj, fiind resimţite şi în oraşul Aninoasa, din Valea Jiului, unde au afectat 20 de imobile construite în anul 1895.

Din cauza avariilor suferite la clădirile în care locuiau, peste 300 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească domiciliile, o parte dintre sinistraţi fiind mutaţi în locuinţe tip container.

În luna aprilie 2023, bugetul local al oraşului Aninoasa a fost suplimentat cu 40 de milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, cu aceşti bani fiind prevăzute să fie construite 100 de apartamente pentru persoanele ale căror locuinţe au fost grav afectate de cele două cutremure.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Gigi Becali a apărut cu o cruce uriașă și agheasmă pe Calea Victoriei, după Bucharest Pride. GALERIE FOTO
Gigi Becali a apărut cu o cruce uriașă și agheasmă pe Calea Victoriei, după Bucharest Pride. GALERIE FOTO

La o zi după marșul comunității LGBT, Gigi Becali a organizat o nouă procesiune pe Calea Victoriei, o contramanifestație devenită obișnuință în ultimii ani.

Amenzi de 6.000 de lei acordate în urma paradei Bucharest Pride. Trei persoane, prinse cu obiecte interzise asupra lor
Amenzi de 6.000 de lei acordate în urma paradei Bucharest Pride. Trei persoane, prinse cu obiecte interzise asupra lor

Cu ocazia evenimentelor Bucharest Pride și Pride Park, jandarmii au sancționat trei persoane pentru portul de obiecte periculoase și au aplicat amenzi în sumă totală de 6.000 de lei.

Nicușor Dan, vizită oficială în Republica Moldova. Întâlniri cu Maia Sandu și premierul Dorin Recean
Nicușor Dan, vizită oficială în Republica Moldova. Întâlniri cu Maia Sandu și premierul Dorin Recean

Președintele Nicușor Dan se va afla marți într-o vizită oficială în Republica Moldova, unde va fi întâmpinat de Maia Sandu.

Recomandări
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO

Președintele Nicușor Dan participă duminică la ”Gala Neagu - Retragerea unei legende”. Evenimentul special care reprezintă ultimul meci al Cristinei Neagu va fi transmis în direct și în exclusivitate, începând cu ora 16:00, la PRO TV și pe VOYO.

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.