O tânără de 25 de ani a trecut prin cea de-a şasea cezariană. A născut un bebeluş sănătos prin riscuri uriaşe

×
Codul embed a fost copiat

O tânără în vârstă de 25 de ani a trecut prin cea de-a şasea cezariană şi a adus pe lume un bebeluş sănătos prin riscuri uriaşe.

Intervenţia chirurgicală periculoasă nu este recomandată după a treia naştere. Medicii din Iaşi au reuşit să salveze şi mama şi copilul, însă spun că aceste cezariene repetate în special la interval mai mic de doi ani supun organismul unui efort uriaș.

O ruptură uterină, urmată de hemoragie puternică, ar fi dus implicit la decesul mamei şi al pruncului. Din fericire, de această dată totul s-a încheiat cu bine.

Femeia din judeţul Neamţ a născut ieri, la maternitatea Elena Doamna din Iaşi, un băieţel sănătos de aproape 4 kilograme, prin cea de-a şasea cezariană. Din ceea ce declară, nu ar vrea să se oprească la şase copii.

Mihaela: "Bine, nu am avut probleme, a parcurs foarte bine. Cât mai pot duce o să fac”.

Citește și
Oameni pe strada
Eurostat, date îngrijorătoare: Tinerii din Bulgaria şi România sunt cei mai săraci din UE. Topul celor mai bune condiții

Reporter: Cum a fost când aţi luat copilul în braţe?

Mihaela: ”Este un sentiment, este o binecuvântare de la Dumnezeu şi trebuie să mă bucur".

Şi celelalte cinci naşteri anterioare au fost prin intervenţie chirurgicală, iar medical vorbind, chiar şi cea de-a treia cezariană prezintă un grad mare de risc.

Tudor Buțureanu, medic specialist obsterica-ginecologie: "A fost o operaţie grea, un grad ridicat de dificultate având în vedere riscurile de sângerare şi surpriză pe care am avut-o în legătură cu operaţiile anterioare. Cu cât suferă mai multe cezariene cu atât riscurile sunt mai mari, cea mai gravă complicaţie este o hemoragie masivă. Creşte şi riscul operator riscul de lezare a organelor interne şi riscul de hemroagie".

Intervenţia a fost încheiată după o oră şi 15 minute şi a decurs fără probleme. Medicii atrag încă o dată atenţia asupra riscului de ruptură uterină, cu hemoragie fatală, mai ales dacă intervalul dintre sarcini este mai mic de doi ani.

Gabriel Martinescu, manager Materniattea Elena Doamna: "În literatura de specialitate se recomandă un maxim de 3 intervenţii chirurgicale, aici vorbim de 6 intervenţii e clar că risucrile au fost unele mai mari. Starea mamei şi a copilului este bună".

Femeia a născut pentru prima oară la 15 ani, şi are acasă 3 băieţi şi o fetiţă, cu vârste cuprinse între 3 şi 9 ani. Al 5-lea copil născut prin cezariană a murit la vârsta de un an.

Acum pacienta este strict supravegheată de medici la terapie intensivă. Şi dacă totul merge bine, peste câteva zile, va fi externată.

 

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Eurostat, date îngrijorătoare: Tinerii din Bulgaria şi România sunt cei mai săraci din UE. Topul celor mai bune condiții
Eurostat, date îngrijorătoare: Tinerii din Bulgaria şi România sunt cei mai săraci din UE. Topul celor mai bune condiții

România avea, în 2024, a doua cea mai ridicată rată de deprivare materială şi socială severă în rândul tinerilor (cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani) din rândul statelor membre UE, de 14,7%.

Ce români vor mai primi ajutor de la stat pentru factura la curent, după 1 iulie. Suma pe care o vor încasa
Ce români vor mai primi ajutor de la stat pentru factura la curent, după 1 iulie. Suma pe care o vor încasa

Persoanele singure cu venit lunar net maxim de 2.574 lei, familiile cu venit net de până în 1.784 lei/membru și alte categorii vor primi un ajutor de la stat de, cel mai probabil, 71 lei pentru plata facturii la energie, după 1 iulie.

Ministrul Muncii: Sporul de antenă ar trebui să fie într-o sumă fixă, să nu se raporteze la valoarea salariului brut
Ministrul Muncii: Sporul de antenă ar trebui să fie într-o sumă fixă, să nu se raporteze la valoarea salariului brut

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a afirmat că sporul de antenă ar trebui să fie o sumă fixă şi nu procentual, cum este în prezent, şi să se nu raporteze la valoarea salariului brut, ci la condiţiile în care o persoană îşi desfăşoară activitatea.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.