O tânără beată şi posibil drogată s-a răsturnat cu maşina într-o curbă, în Gorj. Ce alcoolemie avea

etilotest

O tânără din Rovinari a urcat beată la volan şi a pierdut controlul asupra direcţiei de mers într-o curbă, pe un drum judeţean din Gorj, autoturismul la volanul căruia se afla răsturnându-se.

Poliţiştii care au mers la locul accidentului au constatat că femeia avea o alcoolemie de 0,73 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Testul pentru droguri a indicat posibilitatea ca tânăra să se fi aflat şi sub influenţa stupefiantelor.

Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, pe drumul judeţean 674, în localitatea Fărcăşeşti din judeţul Gorj, unde un autoturism la volanul căruia se afla o tânără a ieşit de pe şosea, într-o curbă la stânga şi s-a răsturnat.

Poliţiştii anunţaţi de accident prin numărul 112 au constatat că la volan se afla o femeie de 21 de ani, care era beată.

„Poliţiştii au procedat la testarea conducătoarei auto cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,73 mg/litru alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare, au rezultat indicii cu privire la posibila existenţa în organism a unor substanţe psihoactive”, au transmis oficialii Poliţiei judeţene Gorj.

Citește și
acc ialomita
Planul roşu de intervenţie a fost activat în Ialomiţa, după un accident între un autocar şi un autotren. 7 oameni la spital

Tânăra a fost dusă la spital, în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei şi a drogurilor în sânge.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
O femeie de 78 de ani a murit, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat. Alte trei persoane au fost rănite
O femeie de 78 de ani a murit, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat. Alte trei persoane au fost rănite

O femeie de 78 de ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite, în urma unui grav accident petrecut pe un drum din județul Gorj.  

Planul roşu de intervenţie a fost activat în Ialomiţa, după un accident între un autocar şi un autotren. 7 oameni la spital
Planul roşu de intervenţie a fost activat în Ialomiţa, după un accident între un autocar şi un autotren. 7 oameni la spital

Un accident în care au fost implicate un autocar şi un autotren a avut loc, joi după-amiază, în localitatea Coşereni din judeţul Ialomiţa, autorităţile activând Planul roşu de intervenţie.

Tânăr de 19, mort într-un accident grav în Bârlad. Mașina în care se afla s-a lovit frontal de o cisternă cu motorină
Tânăr de 19, mort într-un accident grav în Bârlad. Mașina în care se afla s-a lovit frontal de o cisternă cu motorină

Un tânăr de 19 ani și-a pierdut viața aseară, într-un teribil accident, la intrarea în municipiul Bârlad. Era pe locul din dreapta într-o mașină condusă de un șofer în vârstă de 24 de ani.

Accident mortal în Vaslui. Doi tineri de doar 19 și 24 de ani au murit după ce mașina lor a fost făcută praf pe contrasens
Accident mortal în Vaslui. Doi tineri de doar 19 și 24 de ani au murit după ce mașina lor a fost făcută praf pe contrasens

Accident tragic pe un drum din județul Vaslui. Doi tineri au murit, după ce mașina lor a derapat și a ajuns pe contrasens. Ghinionul a făcut ca în acel moment să fie loviți de un alt vehicul în care se aflau trei bărbați.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.