O stație STB va purta numele „Cristina Neagu”. Se află în cartierul unde a copilărit handbalista

Stația de autobuz Gârleni din Capitală va purta numele „Cristina Neagu”, în onoarea marii handbaliste, a anunțat STB.
Potrivit STB, acesta este un gest de recunoaştere a performanţelor şi dedicării sportivei, cea mai mare handbalistă pe care România a avut-o vreodată.
Duminică, la Sala Polivalentă din Bucureşti, va avea loc GALA NEAGU, iar în această zi specială, va circula şi o linie de autobuze cu indicativul 8 - pe traseul Piaţa Victoriei - Sala Polivalentă, cu opriri în Piaţa Victoriei, Piaţa Romană, Universitate şi Piaţa Unirii.
Staţia „Cristina Neagu” se află chiar în cartierul Ghencea, locul în care Cristina a copilărit şi a făcut primii paşi spre performanţă, precizează STB.