Denisa a dispărut la câteva ore după ce a ajuns în Italia. Ce au văzut martorii, după ce i-a spus mamei sale că se culcă

×
Codul embed a fost copiat

O româncă în vârstă de 30 de ani este căutată în zona Toscanei, Italia, după ce a fost dată dispărută de către familie. Tânăra are telefonul închis de cinci zile, iar mama ei, extrem de îngrijorata, a cerut ajutorul carabinierilor.

Denisa locuia împreună cu mama ei de mai mulți ani în Roma. Apropiaților le-a spus că pleacă pentru câteva zile în Prato, în zona Toscana.

Tânăra a ajuns acolo pe 16 mai și s-a cazat la un hotel, unde plănuia să stea până pe 18 mai. În aceeași seară în care a ajuns, în jurul orei 23:00, Denisa și-a sunat mama creia i-a spus că este bine și că se pregătește de culcare, potrivit jurnaliștilor italieni.

Presa din peninsulă scrie că în jurul orei 21, un bărbat fusese văzut părăsind camera Denisei. Individul a fost identificat și interogat, dar nu este deocamdată suspect în acest caz.

Încă de atunci, telefonul femeii este închis, iar apropiații nu au mai reușit să o contateze.

Citește și
Alexandru Rafila
Lista medicamentelor „critice”, în curs de evaluare în România și UE. Va cuprinde produsele în pericol de dispariție

Una dintre prietenele sale ne-a transmis că în camera de hotel erau încă lucrurile ei, iar ușa era descuiată și cheia înăuntru. Mașina ei a fost găsită parcată în apropierea clădirii.

Parchetul din Prato a activat o alertă de căutare. Mai mulți voluntari ai unor asociații și cunoscuți ai Denisei s-au mobilizat și ajută la căutarea ei. Parchetul a început o anchetă cu ipoteza infracțiunii de răpire.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Cazul Horațiu Potra. Sorin Ioniță: ”Acea operațiune nu se putea întâmpla fără complicitatea instituțiilor statului român”
Cazul Horațiu Potra. Sorin Ioniță: ”Acea operațiune nu se putea întâmpla fără complicitatea instituțiilor statului român”

Sorin Ioniță nu cred că, odată cu posibila dispariție de pe scena politică a lui Călin Georgescu, vor dispărea din spațiul public și unele personaje din anturajul său, precum Horațiu Potra.  

Lista medicamentelor „critice”, în curs de evaluare în România și UE. Va cuprinde produsele în pericol de dispariție
Lista medicamentelor „critice”, în curs de evaluare în România și UE. Va cuprinde produsele în pericol de dispariție

O listă a medicamentelor „critice” va apărea în curând a spus ministrul Sănătății, Alexandru rafila, măsura fiind în curs de elaborare și în alte state UE.

Scrisul de mână, pe cale de dispariție în era tehnologiei. Importanța acestui obicei
Scrisul de mână, pe cale de dispariție în era tehnologiei. Importanța acestui obicei

Vrăjiți de tehnologie, mulți dintre noi aproape că nu mai folosim pixul sau stiloul. Nici măcar pentru o semnătură, preferând varianta electronică.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.