O româncă din categoria „Most Wanted” a fost prinsă în Manchester

Politia Locala
Agerpres

O femeie de 43 de ani, urmărită internaţional din categoria Most Wanted, a fost prinsă pe raza oraşului Manchester, în urma cooperării dintre Poliţia Română şi cea din Marea Britanie.

„Astăzi, 11 decembrie, în urma cooperării între Poliţia Română şi autorităţile judiciare din Marea Britanie, a fost depistată, pe raza oraşului Manchester, o femeie de 43 de ani. Femeia făcea parte din categoria Most Wanted”, a anunţat Poliţia Română, potrivit News.ro.

Sursa citată a precizat că, în perioada 2003 – 2011, împreună cu 8 complici, aceasta a recrutat tinere (unele minore) şi, sub promisiunea asigurării unui loc de muncă, cazare şi masă în Germania, le-au transportat în Republica Cehă unde au fost obligate să se prostitueze.

Femeia era urmărită internaţional din 2014, împotriva ei fiind emise 4 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea de către Tribunalul Covasna (5 ani), Tribunalul Harghita (5 ani), Judecătoria Miercurea – Ciuc (2 ani şi 6 luni) şi Tribunalul Mureş (6 ani) pentru trafic de persoane, trafic de minori şi constituire a unui grup organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni.

Din data de 18.10.2019 figura şi pe site-ul EUROPOL, în contextul desfăşurării campaniei de mediatizare a persoanelor urmărite ”Crime has no gender”, prin care fiecare stat membru ENFAST a postat o femeie urmărită.

Citește și
noua zeelanda vulcan
Vulcanul din Noua Zeelandă, prea activ pentru recuperarea trupurilor victimelor. VIDEO
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Români reținuți în UK pentru trafic de carne vie.
Români reținuți în UK pentru trafic de carne vie. "Este doar vârful icebergului"

Poliția britanică a reținut miercuri 6 români care care conduceau o rețea de prostituție în Marea Britanie, în urma unei operațiuni uriașe, în care au fost implicați 150 de ofițeri.

Vulcanul din Noua Zeelandă, prea activ pentru recuperarea trupurilor victimelor. VIDEO
Vulcanul din Noua Zeelandă, prea activ pentru recuperarea trupurilor victimelor. VIDEO

Activitatea vulcanică pe White Island din Noua Zeelandă a continuat miercuri, iar poliţia nu a putut interveni pentru recuperarea trupurilor neînsufleţite aflate încă pe insulă după erupţia de luni, relatează DPA.

Alertă pe Lacul Siutghiol, după ce poliția a fost alertată că două persoane plutesc pe apă
Alertă pe Lacul Siutghiol, după ce poliția a fost alertată că două persoane plutesc pe apă

Pompierii fac, miercuri, verificări cu o ambarcaţiune, pe Lacul Siutghiol, după ce o locatară a unui bloc din staţiunea Mamaia a alertat autorităţile că ar fi văzut două persoane care plutesc pe apă.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.