O femeie a fost găsită inconştientă în apartamentul său din Neamţ. Ce au mai descoperit autoritățile în locuință e șocant

Politie

O femeie în vârstă de 67 de ani a fost găsită în stare de inconştienţă în apartamentul său din Piatra-Neamţ de pompierii, poliţiştii şi cadrele medicale de la Ambulanţă, chemate de vecinii care au reclamat că nu au mai văzut-o de o săptămână.

În interiorul locuinţei, salvatorii au găsit şi 10 pisici şi 2 câini, care nu aveau mâncare şi apă.

"Pe lângă salvarea persoanei, intervenţia s-a concentrat şi pe salvarea animalelor aflate în locuinţă. Au fost descoperite 10 pisici şi 2 câini, toate într-o stare avansată de neglijenţă, fără hrană, apă sau asistenţă medicală adecvată. Poliţiştii au emis un ordin de plasare în adăpost, animalele fiind preluate de o firmă de specialitate şi transportate la un adăpost unde vor primi îngrijirea necesară", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

Femeia în vârstă de 67 de ani a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ.  

Articol recomandat de sport.ro
Cu ce au fost serviți jucătorii ciproți după eșecul cu România din preliminariile CM 2026
Cu ce au fost serviți jucătorii ciproți după eșecul cu România din preliminariile CM 2026
Citește și...
Copilul de 4 ani din Vrancea, bătut de un bărbat beat, a fost ademenit cu bomboane. Agresorul ar fi vrut să îl abuzeze sexual
Copilul de 4 ani din Vrancea, bătut de un bărbat beat, a fost ademenit cu bomboane. Agresorul ar fi vrut să îl abuzeze sexual

Agresorului copilului de 4 ani din Vrancea, care a ajuns, marţi seara, în stare de inconştienţă şi cu răni grave la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" Focşani, după ce a fost bătut, a fost reţinut şi se află în spital, în custodia poliţiei.

 

Incendiile de vegetație provoacă dezastru în întreaga țară. Salvatorii au ajuns să lupte și cu inconștiența oamenilor
Incendiile de vegetație provoacă dezastru în întreaga țară. Salvatorii au ajuns să lupte și cu inconștiența oamenilor

Este în continuare prăpăd în multe județe din țară din cauza incendiilor de vegetație.

Solicitare neașteptată făcută în instanță de femeia care a fost drogată de propriul soț și apoi violată de zeci de bărbați
Solicitare neașteptată făcută în instanță de femeia care a fost drogată de propriul soț și apoi violată de zeci de bărbați

În Franța, cazul femeii care a fost drogată de soț pentru a fi violată în mod repetat de alți bărbați, în timp ce era inconștientă, a ajuns în instanță.

VIDEO. Distracție inconștientă în trafic, la Botoșani. Patru șoferi au fost filmați în timp ce intrau pe sensul opus
VIDEO. Distracție inconștientă în trafic, la Botoșani. Patru șoferi au fost filmați în timp ce intrau pe sensul opus

Distracție inconștientă în trafic, la Botoșani. Patru șoferi au fost filmați în timp ce conduceau haotic. Au intrat de mai multe ori pe sensul opus de mers, iar la un semafor au trecut fără reținere pe culoarea roșie.

O fetiță și doi adulți au murit pe un drum din Bihor. Un alt copil a fost preluat de un elicopter SMURD
O fetiță și doi adulți au murit pe un drum din Bihor. Un alt copil a fost preluat de un elicopter SMURD

Un grav accident de circulaţie s-a profdus, luni, pe un drum judeţean din Bihor, doi adulţi şi o fetiţă fiind declaraţi decedaţi. O altă fetiţă, în stare de inconştienţă, a fost transportată la spital cu un elicopter SMURD.  

Recomandări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări

Reluând o linie de atac care a devenit recurentă de la revenirea sa la putere, Donald Trump a afirmat marţi că Europa trebuie să acţioneze împotriva "imigraţiei scăpate de sub control" şi asta "înainte să fie prea târziu", notează AFP.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

Ion Iliescu ar putea avea o tumoră la nivel pulmonar. Este în continuare internat la terapie intensivă
Ion Iliescu ar putea avea o tumoră la nivel pulmonar. Este în continuare internat la terapie intensivă

Fostul preşedinte Ion Iliescu este internat în Secţia de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" şi este conştient şi stabil hemodinamic, a informat, miercuri, unitatea sanitară în postare pe Facebook.