Muzeul din inima castrului roman Apulum a sărbătorit 10 ani de existență. Turiști din peste 70 de i-au trecut pragul
A fost sărbătoare la muzeul Principia din Cetatea Alba Carolina, la împlinirea a unui deceniu de existență. Turiști din peste 70 de țări au vizitat locul, care păstrează intacte urmele stăpânirii romane din Dacia, de acum două mii de ani.
Amplasat în Piața Cetății din Alba Iulia, Muzeul Principia valorifică o parte din clădirea Castrului Roman de la Apulum.
Acolo erau depozitate, în urmă cu 2 mii de ani, finanțele legiunii și birourile ofițerilor.
Turist: „Ne-a explicat doamna și cu încălzirea pe care o aveau, canalizările pe care le aveau, apa.”
Ciprian Dobra, ghid al Muzeului Principia: „Află despre cum construiau romanii, cum se încălzeau romanii, despre modul cum se echipau soldații romani.”
În cadrul muzeului se află și un castru care a fost descoperit în 2011, în urma unor săpături arheologice. Acolo și-a avut sediul Legiunea a 13-a Gemina, singura care a rămas în Dacia pe întreaga durată a ocupației romane.
Patru ani mai târziu a fost deschis muzeul, care acum a sărbătorit un deceniu de existență. Până acum, turiști din peste 70 de țări au ales să afle poveștile ascunse acolo.
Robert Roman, manager Palatul Principilor: „În principal vorbim despre 10 state care și-au făcut simțită prezența aici: despre Statele Unite, despre Canada, despre Ucraina, Germania, Polonia. Iată că Principia este cunoscut la nivel mondial.”
Turistă din Olanda: „Foarte interesant, nu am mai văzut așa ceva până acum și am călătorit destul de mult.”
Turistă din Bacău: „Cel mai interesant mi s-au părut acele ziduri care sunt originale.”
Cei 10 ani existență au fost sărbătoriți cu un tort de 10 kilograme în formă de scut. Vizitatorii au avut intrarea gratuită.