Mouratoglu, mesaj către Simona Halep: Este o onoare să fiu alături de tine. Ce spune despre fanii români

Simona Halep
Imago

Antrenorul Patrick Mouratoglu le-a mulţumit românilor care au încurajat-o pe Simona Halep la turneul de la Toronto, felicitându-i pentru faptul că îşi sprijină atât de tare campioana.

 

În primul rând, vreau să le mulţumesc românilor din tribune care au încurajat-o pe Simona pe parcursul unei săptămâni încheiate cu o victorie. Nu am mai văzut un asemenea popor care îşi sprijină atât de puternic campioana, peste tot în lume. În al doilea rând, vreau să le mulţumesc celor din echipă care au fost aceste zile alături de Simona. În al treilea rând, vreau să o felicit pe Simona. Ai fost un competitor incredibil toată săptămâna şi ai demonstrat încă o dată de ce ai o carieră atât de mare. Încă o dată, este o onoare pentru mine să fiu alături de tine. Este primul nostru titlu împreună şi este unul mare, cu 18 din primele 20 de jucătoare din Top WTA la start. Înseamnă mult şi ne face să ne dorim mai mult. Luni, vei reveni în Top 10, o nouă bornă”, a scris Mouratoglu, pe Facebook.

Simona Halep a câştigat, duminică seară, turneul de la Toronto şi a revenit în Top 10 WTA. Este primul titlu al româncei cu Mouratoglu antrenor.


 

Citește și
Simona Halep s-a calificat în turul doi al turneului de la Toronto, după o demonstrație de forță în meciul cu Donna Vekic
Simona Halep a câştigat turneul de la Toronto
Articol recomandat de sport.ro
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
Citește și...
Simona Halep a revenit în Top 10 WTA. Ce loc ocupă după triumful de la Toronto
Simona Halep a revenit în Top 10 WTA. Ce loc ocupă după triumful de la Toronto

Simona Halep, 30 de ani, a revenit oficial în Top 10 WTA, conform clasamentului dat publicităţii luni. Ea ocupă locul 6, după victoria de la Toronto, cu 3.255 de puncte.

 

Simona Halep a câştigat turneul de la Toronto
Simona Halep a câştigat turneul de la Toronto

Simona Halep, locul 15 WTA şi cap de serie 15, a câştigat, duminică, turneul de categorie WTA 1000 de la Toronto.   

Simona Halep s-a calificat în semifinale la Toronto. Cu cine se va confrunta pentru finală
Simona Halep s-a calificat în semifinale la Toronto. Cu cine se va confrunta pentru finală

Simona Halep, numărul 15 WTA şi favorită 15, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 1000 de la Toronto.

Simona Halep s-a calificat în sferturi la Toronto. Halep a învins-o pe sportiva elveţiană Jil Teichmann
Simona Halep s-a calificat în sferturi la Toronto. Halep a învins-o pe sportiva elveţiană Jil Teichmann

Simona Halep, locul 15 WTA şi favorită 15, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Toronto, cu premii totale de 2,5 milioane de dolari, scrie News.ro. 

Simona Halep s-a calificat în turul trei la Toronto, după 6-4, 6-2 contra chinezoacei Shuai Zhang
Simona Halep s-a calificat în turul trei la Toronto, după 6-4, 6-2 contra chinezoacei Shuai Zhang

Simona Halep, locul 15 mondial, s-a calificat în turul trei la Toronto, turneu din Canada, cu premii de 2.527.250 de dolari.

Recomandări
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Cum să îți protejezi casa, în caz de inundații sau cutremur, cu mai puțin de 11 lei pe lună. Poți primi până la 20.000 euro
Cum să îți protejezi casa, în caz de inundații sau cutremur, cu mai puțin de 11 lei pe lună. Poți primi până la 20.000 euro

Inundatiile de săptămâna trecută au distrus sute de locuinte, si din pacate doar o mică parte erau protejate împotriva dezastrelor naturale.

Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.