Motocicletă implicată într-un accident rutier în județul Harghita. Două persoane au fost rănite

motociclist
Profimedia

Două persoane au fost rănite, sâmbătă, într-un accident produs în judeţul Harghita, în care au fost implicate o maşină şi o motocicletă.

 

„Accident rutier cu 2 victime, în localitatea Mădăraş, în care au fost implicate o motocicletă şi un autoturism”, a transmis, sâmbătă, ISU Harghita.

Sursa citată a precizat că s-au deplasat la locul intervenţiei pompierii militari din cadrul Detaşamentului Miercurea Ciuc, cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, precum şi 2 ambulanţe SAJ.

„Victimele, un bărbat şi o femeie, pasageri pe motocicletă, au fost evaluaţi şi transportaţi la spital, de către echipajele SAJ aflate la locul evenimentului”, a mai transmis sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
Citește și...
Un tânăr și-a găsit sfârșitul într-un accident, în Izbiceni. Era pe motocicletă împreună cu o fată de 19 ani
Un tânăr și-a găsit sfârșitul într-un accident, în Izbiceni. Era pe motocicletă împreună cu o fată de 19 ani

Un motociclist în vârstă de 30 de ani a murit şi o tânără în vârstă de 19 ani, pasageră pe motocicletă, a fost rănită, după ce au fost implicaţi într-un accident rutier produs luni pe drumul judeţean DJ 642, în comuna Izbiceni.

Accident tragic în Suceava. Un băiat a murit și o fată a fost rănită grav după ce motocicleta lor s-a răsturnat într-un câmp
Accident tragic în Suceava. Un băiat a murit și o fată a fost rănită grav după ce motocicleta lor s-a răsturnat într-un câmp

Accident tragic în judeţul Suceava. Un tânăr motociclist şi-a pierdut viaţa după ce a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a răsturnat într-un câmp.

Un băiat și o fată au murit într-un accident de motocicletă, în Satu Mare. Într-un rucsac aveau o cantitate mare de droguri
Un băiat și o fată au murit într-un accident de motocicletă, în Satu Mare. Într-un rucsac aveau o cantitate mare de droguri

Un băiat de 20 de ani și o fată de 18 ani din Satu Mare au murit în urma unui cumplit accident de motocicletă. Iar la cercetări, anchetatorii au găsit în rucsacul lor o cantitate însemnată de substanțe interzise.

Recomandări
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Cum să îți protejezi casa, în caz de inundații sau cutremur, cu mai puțin de 11 lei pe lună. Poți primi până la 20.000 euro
Cum să îți protejezi casa, în caz de inundații sau cutremur, cu mai puțin de 11 lei pe lună. Poți primi până la 20.000 euro

Inundatiile de săptămâna trecută au distrus sute de locuinte, si din pacate doar o mică parte erau protejate împotriva dezastrelor naturale.

Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.