Motivul pentru care un pasager a fost dat jos din avion după îmbarcare. Gestul care i-a adus o amendă de 2.000 de euro

avion
Shutterstock

Un bărbat în vârstă de 40 de ani s-a ales cu o amendă de 2.000 de euro și a fost dat afara din avion de însoțitorii de zbor.

 

Bărbatul a fost dat afară din avion la puțin timp după îmbarcare. Însoțitorii de zbor l-au prins fumând o țigară electronică.

Incidentul a avut loc la bordul unui avion Ryanair care se pregătea să decoleze de pe Aeroportul din Brindisi, din regiunea Puglia.

În timp ce avionul efectua ultima manevră înainte de a decola spre Bologna, în Emilia-Romagna, însoțitorii de zbor au luat decizia să evacueze un pasager, potrivit Quotidiano di Puglia.

Pasagerul folosit țigara electronică la bordul aeronavei, iar personalul companiei aeriene low-cost a observat imediat și l-a invitat pe bărbat să coboare din avion.

Citește și
avion
Avionul dispărut brusc de pe radar în care se afla un vicepreședinte a fost găsit. Din păcate nu sunt supraviețuitori

Avionul a fost nevoit să se întoarcă la baza de plecare. După acest incident, avionul a decolat din nou, însă cu o ușoară întârziere.

Regulamentul care interzice fumatul în avion se aplică nu doar pentru țigările tradiționale, ci și pentru țigările electronice.

Deși pasagerii au voie să transporte țigările electronice în bagajul de mână sau în buzunar, utilizarea acestora este strict interzisă în timpul zborului. De asemenea, fumatul este interzis și pe pistă

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Cum ar urma să funcționeze Fondul de garantare a vacanțelor. Cine și cu cât va contribui
Cum ar urma să funcționeze Fondul de garantare a vacanțelor. Cine și cu cât va contribui

Actul normativ pentru înfiinţarea fondurilor de garantare a biletelor de avion şi pachetelor de servicii de călătorie ar putea fi pe masa Guvernului în septembrie, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Alin Burcea, preşedintele ANAT.

Avionul dispărut brusc de pe radar în care se afla un vicepreședinte a fost găsit. Din păcate nu sunt supraviețuitori
Avionul dispărut brusc de pe radar în care se afla un vicepreședinte a fost găsit. Din păcate nu sunt supraviețuitori

Epava unui avion în care se afla vicepreședintele Malawi a fost găsită fără supraviețuitori, a declarat președintele Lazarus Chakwera, scrie BBC

Doi piloți au murit în urma prăbuşirii unui avion militar rusesc de tip Su-34 în Osetia de Nord, în timpul unui antrenament
Doi piloți au murit în urma prăbuşirii unui avion militar rusesc de tip Su-34 în Osetia de Nord, în timpul unui antrenament

Un avion militar rus de tip Suhoi 34 (Su-34) s-a prăbuşit în Osetia de Nord, în Caucaz, în timpul unui zbor de antrenament, iar cei doi membri ai echipajului au murit, anunţă marţi Ministerul rus al Apărării, relatează AFP.

 

Un avion care decolase din Spania a fost distrus de grindină. O parte din botul aeronavei s-a rupt și parbrizul a fost spart
Un avion care decolase din Spania a fost distrus de grindină. O parte din botul aeronavei s-a rupt și parbrizul a fost spart

Imagini șocante, surprinse pe Aeroportul Internațional din Viena, au apărut pe rețelele de socializare.

Un avion a dispărut subit de pe radar. La bordul aeronavei se afla vicepreședintele unei țări
Un avion a dispărut subit de pe radar. La bordul aeronavei se afla vicepreședintele unei țări

Un avion la bordul căruia se afla vicepreşedintele statului african Malawi, Saulos Klaus Chilima, împreună cu alte nouă persoane, a dispărut, a anunţat luni preşedinţia acestei ţări, potrivit Reuters.

Recomandări
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings

Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record şi stabilizarea creşterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidenţiale, arată Fitch.

Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori
Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”
Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus miercuri elaborarea unui plan de stat de înarmare până în 2036, care să utilizeze experienţa de război în Ucraina şi tendinţele moderne în dezvoltarea armamentului la nivel mondial, relatează EFE.