Motivul pentru care un bărbat a rămas fără bolidul de 25.000 € la intrarea în țară

masina range rover

Un român de 31 de ani stabilit în Marea Britanie a fost prins, joi seara, la vama Borș în timp ce încerca să intre în ţară la volanul unui Range Rover furat din Marea Britanie, în valoare de 25.000 de euro.

 

"În data de 16 mai a.c., în jurul orei 22.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român, T.G., în vârstă de 31 de ani, conducând un autoturism marca LAND ROVER, înmatriculat în Marea Britanie", se arată într-un comunicat transmis, vineri, de comisarul şef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

Bărbatul de origine din Bacău a prezentat pentru maşină un certificat de înmatriculare emis de autorităţile din Marea Britanie.

"În urma analizei de risc cu privire la traficul internaţional cu autoturisme furate, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit autovehiculului, în urma cărora au constatat că seria de caroserie poansonată nu prezintă elementele de formă şi fond ale fabricantului, existând suspiciuni de contrafacere. De asemenea, în urma verificărilor suplimentare efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că mijlocul de transport figurează ca "bun căutat pentru confiscare", alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie", se mai arată în comunicat.

Citește și
Accident surprins de camere în Pitești
Accident surprins de camere în Pitești. Greșeala făcută de un șofer care circula cu viteză

Românul și-a susținut nevinovăția în fața oamenilor legii, declarând că nu știa că autoturismul se află în atenția autorităților.

Potrivit ebihoreanul.ro, șoferul a declarat că: "a cumpărat maşina de la un dealer din Marea Britanie, că nu a ştiut că maşina are probleme, ba mai mult că, de fapt, singurele neconcordanţe referitoare la seriile maşinii ar fi la computerul de bord.

Tot el a afirmat că a aflat abia la intrarea în ţară că maşina sa este căutată pentru confiscare în Marea Britanie, precizând, însă, că este căutată din 2014 şi nu de acum."

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
Citește și...
Un şofer român s-a răsturnat cu un autobuz plin cu copii, în Italia. De ce a fugit apoi
Un şofer român s-a răsturnat cu un autobuz plin cu copii, în Italia. De ce a fugit apoi

Şoferul român al unui autobuz plin cu elevi s-a răsturnat cu maşina pe o şosea din Italia, apoi a fugit de la locul accidentului.

Accident surprins de camere în Pitești. Greșeala făcută de un șofer care circula cu viteză
Accident surprins de camere în Pitești. Greșeala făcută de un șofer care circula cu viteză

Un tânăr de 26 de ani, care circula cu viteză în centrul oraşului Piteşti, a fost rănit pentru că nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de maşină care se afla în faţa lui.

Momentul în care un poliţist evită o maşină care era cât pe ce să-l lovească
Momentul în care un poliţist evită o maşină care era cât pe ce să-l lovească

Chemat să ancheteze un accident pe o autostradă din Florida, un poliţist şi-a văzut moartea cu ochii atunci când o altă maşină a apărut din senin şi a fost cât pe ce să îl lovească din plin.

Recomandări
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings

Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record şi stabilizarea creşterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidenţiale, arată Fitch.

Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori
Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România
A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România

Curtea de Apel București a dispus joi scăderea unei perioade de opt luni din condamnarea de 8 ani și 8 luni închisoare primită de Mario Iorgulescu în dosarul legat de accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.