Monica Anisie: Părinții nu vor mai da declarație pe propria răspundere

Monica Anisie
Pro TV

Părinții nu vor mai da declarație pe propria răspundere atunci când îi vor trimite pe copii la școală, așa cum este prevăzut în normele pentru începerea anului școlar, a delcarat ministrul Educației, Monica Anisie, conform StiriEdu.ro.

Declarația vine în contextul în care cei doi miniștri au avut luni o întâlnire la solitarea premierului Ludovic Orban. Pe 14 septembrie părinții ar fi trebui să compelteze o declarație pe propria răspundere în care declare, printre altele, că propriul copil nu a fost diagnosticat cu COVID-19.


„I-am solicitat domnului ministru Tătaru să fie eliminată acea declarație pe propria răspundere din partea părintelui și vacesta a fost de acord. Normele pentru începerea școlii pe le publicăm mâine nu vor mai cuprinde declarația pe propria răspundere”, a spus Monica Anisie pentru StiriEdu.ro.


De altfel, Ministerul Educației organizează marți, 1 septembrie, o conferință de presă în care va da informații noi referitoare la începerea noului an școlar.


Premierul Ludovic Orban le-a cerut luni miniştrilor Sănătăţii şi Educaţiei, Nelu Tătaru şi Monica Anisie, să definitiveze regulile pentru începerea școlii, din 14 septembrie, astfel încât acestea să fie publicate marţi.

Citește și
Scoala
Câți copii și adolescenți s-au infectat cu coronavirus în România. Data la care școlile vor decide cum vor învăța elevii

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Sfatul lui Arafat privind începerea anului școlar:
Sfatul lui Arafat privind începerea anului școlar: "Copilul să nu interacţioneze direct cu bunicii"

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Aradat, a declarat că, în contextul redeschiderii şcolilor, nu există un pericol real pentru copii, ci riscul este ca aceştia să transmită virusul atunci când ajung acasă.

Câți copii și adolescenți s-au infectat cu coronavirus în România. Data la care școlile vor decide cum vor învăța elevii
Câți copii și adolescenți s-au infectat cu coronavirus în România. Data la care școlile vor decide cum vor învăța elevii

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că, din cei peste 83.000 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, 5.105 au vârste până în 19 ani.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.