Momente de groază pentru o adolescentă din Constanța. Minora a fost violată de un individ, în parc

×
Codul embed a fost copiat

Prin momente groaznice a trecut o elevă de 15 ani din Constanța care a fost agresată de un individ de 24 de ani. Fata a fost urmărită de individ, iar într-un parc acesta a violat-o.  

În doar câteva ore de la comiterea faptei, suspectul era deja depistat de polițiști.

Potrivit anchetatorilor, fata de 15 ani se îndrepta spre casă de la o întâlnire cu prietenii. Și-a dat seama târziu că este urmărită de individul de 24 de ani. Într-o zonă ferită a unui parc din cartierul Tomis Nord, fata a fost atacată și violată. Individul a fugit apoi, iar eleva a cerut ajutor sunând la numărul de urgență 112.

Polițiștii au periat tot cartierul, iar suspectul a fost găsit într-un bar din același cartier din care a fost dat atacul. Anchetatorii au prelevat probe, iar acestea i-au convins pe judecători că tânărul trebuie cercetat în stare de arest.

Individul, care a mai avut probleme cu legea, este acum acuzat de viol și riscă până la zece ani de închisoare.

Citește și
viol
„Numai un da este un da”. Spania a adoptat legea care consideră viol orice act sexual fără consimţământ explicit

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Ce au găsit anchetatorii în calculatoarele gemenilor din Timișoara, arestați după ce ar fi violat mai multe fete
Ce au găsit anchetatorii în calculatoarele gemenilor din Timișoara, arestați după ce ar fi violat mai multe fete

Doi frați gemeni de 30 de ani din Timișoara, au ajuns din nou în arest, acuzați că au violat mai multe tinere. Unul dintre ei a fost arestat încă din primăvara, pentru viol, iar fratele lui a ajuns acum și el după gratii.

„Numai un da este un da”. Spania a adoptat legea care consideră viol orice act sexual fără consimţământ explicit
„Numai un da este un da”. Spania a adoptat legea care consideră viol orice act sexual fără consimţământ explicit

Parlamentul spaniol a adoptat joi forma finală a legii care instituie obligaţia consimţământului explicit pentru un act sexual.

Turistă din America, violată într-o toaletă publică din centrul Parisului
Turistă din America, violată într-o toaletă publică din centrul Parisului

Un tânăr de 23 de ani a fost acuzat și arestat preventiv după ce o turistă americană a fost violată într-o toaletă publică din centrul Parisului, relatează The Guradian.

Un bărbat a fost găsit spânzurat, la câteva săptămâni după ce și-a violat soacra sub amenințarea sabiei
Un bărbat a fost găsit spânzurat, la câteva săptămâni după ce și-a violat soacra sub amenințarea sabiei

Un bărbat din Mehedinți a fost găsit spânzurat, duminică seara, la două săptămâni după ce fusese dat dispărut.

O fetiță de 9 ani a fost violată de iubitul mamei sale, în timp ce frații ei dormeau. Cum a amenințat-o să nu spună nimic
O fetiță de 9 ani a fost violată de iubitul mamei sale, în timp ce frații ei dormeau. Cum a amenințat-o să nu spună nimic

O fetiță de numai 9 ani din Dolj a fost violată cu sălbăticie de partenerul mamei sale şi abia după două săptămâni copila a găsit puterea să povestească tot ce s-a întâmplat.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.