Moarte cumplită pentru un bărbat din Vaslui. Ce s-a întâmplat

×
Codul embed a fost copiat

Sfârșit crunt pentru un bărbat de 32 de ani din județul Vaslui. A murit după ce a fost strivit de mașina pe care o repara în curte.

 

Cel mai probabil, cricul cu care a ridicat vehiculul a cedat, iar omul nu a mai putut fi salvat de medicii ajunși la fața locului.

Bărbatul a fost găsit de vecini zăcând, cu răni grave la cap, sub duba din curte. Localnicii au sunat disperați la 112 și au cerut ajutor.

Elvis Piruș, purtător de cuvânt IJSU Vaslui: ”Pompierii ISU Vaslui au intevenit în Iana pentru deblocarea, salvarea unui bărbat de 32 de ani, prins sub un autovehicul. La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical SAJ. Medicul a declarat decesul persoanei”.

Citește și
incendiu
Și-a dat foc la casă apoi s-a sinucis, pentru că a intrat în depresie în urma unor analize

Primele date arata că omul a vrut sa repare duba, a ridicat-o cu ajutorul unui cric, dar nu și-a luat măsuri suplimentare de siguranță.

Iar în momentul în care a început să lucreze sub vehicul, cricul a cedat și bărbatul a fost strivit de mașină.

Șofer: ”Mașinile au un locaș unde se pot pune. Nu le putem pune chiar unde vrem noi. Și, de exemplu, pentru mașina asta, asta nu este indicat, nu este bun, nu are forță, nici stabilitate. Ăsta este cel mai indicat, hidraulic, care ridică mai multă putere”.

Localnic: ”Trebuie să ai o bucată de lemn pus sub cric, altfel se îngroapă cricul în pământ și vine pe tine”.

Victima nu era căsătorită și locuia singură.

Localnic: ”Ceasul rău, doamnă. Când se întâmplă, se întâmplă. E păcat, că e băiat tânăr”.

Localnică: ”Ne pare rău, păcat că s-a întâmplat așa. A fost o neatenție și a lui. Dumnezeu să îl ierte”.

Trupul fără viață a fost transportat la morgă pentru autopsie, iar polițiștii continuă cercetările în acest caz.

 

Articol recomandat de sport.ro
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
Citește și...
Pericol de explozie în județul Vaslui. Militarii au intervenit pentru a stinge un incendiu
Pericol de explozie în județul Vaslui. Militarii au intervenit pentru a stinge un incendiu

S-a dat alarma în localitatea Secuia, din judeţul Vaslui, după ce o casă a luat foc, iar flăcările amenințau să înghită și o locuință din apropiere.

Și-a dat foc la casă apoi s-a sinucis, pentru că a intrat în depresie în urma unor analize
Și-a dat foc la casă apoi s-a sinucis, pentru că a intrat în depresie în urma unor analize

Durere apăsătoare pentru o familie din județul Vaslui. Fiul lor, în vârstă de 40 ani, a dat foc la casă și apoi a mers în pădure și și-a luat zilele.

Crimă misterioasă în Vaslui. O femeie a fost găsită într-o baltă de sânge, în propria casă
Crimă misterioasă în Vaslui. O femeie a fost găsită într-o baltă de sânge, în propria casă

Întâmplare sângeroasă, învăluită în mister, în oraşul Negreşti, din Vaslui. O femeie de 45 de ani a fost găsită fără viaţă, duminică noaptea, în propria locuinţă.

Recomandări
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”

Aproape 42% dintre români se tem cel mai mult de izbucnirea unui conflict în care să fie implicată România, arată Barometrul INSCOP.

„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.