Mesajul sfâșietor postat de tatăl băiatului de 14 ani care a murit după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau

alexandru
Facebook.com

Tatăl băiatului de 14 ani din Timișoara care a decedat după ce un copac a căzut peste mașina în care se afla a postat un mesaj sfâșietor pe rețele de socializare.

„Cu infinită durere și lacrimi pe terminate vă anunțăm că unicul nostru fiu și campionul nostru, a încetat din viața ieri într-un tragic și nedrept accident„, au transmis devastati de durere mama si tatal lui Alexandru Metesan, baiatul de numai 14 ani care s-a stins sâmbătă la intrarea în Reșița.

Familia se întorcea de la ski, dar la intrarea în Reșița, o creangă uriașă dintr-un arbore prăbușit a străpuns mașina și a intrat prin partea din față, în direcția șoferului. La volan era tatăl, în vârstă de 43 de ani, iar pe locul din dreapta se afla tânărul de 14 ani.

Copacul se află în pădure la cel puțin zece metri distanță, față de șosea. Vântul extrem de puternic l-a smuls din pământ și l-a doborât peste mașina în care se aflau cele patru persoane.

Citește și
Zăpadă pe Transalpina
Zăpadă pe Transalpina, în la minivacanța de Rusalii. Turiștii s-au bucurat de peisaje și mâncare tradițională la stâne

La fața locului au ajuns imediat salvatorii. Băiatul de 14 ani a fost preluat de medici inconștient, în stare extrem de gravă.
Plt.adj.şef Vasile Martin comandant echipaj SMURD: „Un tânăr prezenta un traumatism cranio cerebral deschis. S-au început manevrele de resuscitare, împreună cu echipajul medical de la SAJ.”

Medicii au încercat aproape două ore să îl resusciteze, însă, din nefericire la ora 18:10 au declarat decesul.

Totodată, cei trei adulți au ajuns la spital în stare de șoc, dar cu răni ușoare. Localnicii spun că în zonă copacii se rup tot mai des, fie smulși de vant, fie sub greutatea zapezii.

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Copac căzut peste o mașină cu patru persoane, în Reșița. A murit un copil de 14 ani
Copac căzut peste o mașină cu patru persoane, în Reșița. A murit un copil de 14 ani

Tragedie înfiorătoare petrecută în județul Caraș-Severin. Un copil a murit și trei adulți au ajuns și ei la spital, după ce un copac a căzut peste o mașină aflată în trafic, la intrarea în Reșița.

Recomandări
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”
Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”

Donald Trump a trimis duminică, la Los Angeles, trupele Gărzii Naționale, ca răspuns la violențele prostestatarilor furioși.