Mesajul postat de o condamnată în Dosarul Ferma Băneasa, după ce a fost dată în urmărire

Nela Ignatenko

Nela Ignatenko, condamnată în Dosarul Ferma Băneasa, alături de Remus Truică şi de prinţul Paul, a fost dată în urmărire de poliţişti, după ce şi Paul al României a apărut pe site-ul IGPR cu statut de urmărit.

Ignatenko a fost condamnată definitiv joi la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor şi abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave.

Nela Ignatenko (fostă Păvăloiu), Paul Philippe Al României, Apostol Muşat, Nicoale Dima, Nicolae Jecu, Caterina Popa, Valentin Delcea şi Gheorghe Olteanu sunt obligaţi de instanţă la plata sumei de 1.019.285,49 euro, contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective, către partea civilă Regia Naţională a Pădurilor – ROMSILVA, în calitate de reprezentant al Statului Român, cu titlu de despăgubiri civile materiale, potrivit News.ro.

Vineri dimineaţă, aceasta a postat pe Facebook un mesaj în care afirmă: ”Dacă Dumnezeu este cu tine, nu contează câşi sunt împotriva ta”.

Citește și
Printul Paul
Decizie finală în dosarul "Ferma Băneasa". Paul al României, condamnat la 3 ani şi 4 luni, nu a fost găsit de poliţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat joi verdictul final în dosarul Ferma Băneasa: omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la şapte ani de închisoare, israelienii Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Prinţul Paul – trei ani şi patru luni. De asemenea, jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. ICCJ i-a obligat pe cei condamnaţi la plata mai multor sume de bani. Omul de afaceri Remus Truică a fost luat de acasă, joi seară, de poliţişti, pentru executarea pedepsei de şapte ani de închisoare în dosarul Fermei Băneasa. Poliţiştii nu l-au găsit însă la reşedinţa sa pe prinţul Paul, acesta fiind dat în urmărire.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Paul al României a fost dat în urmărire internațională pentru a fi dus la închisoare. Prințul s-ar ascunde în Portugalia
Paul al României a fost dat în urmărire internațională pentru a fi dus la închisoare. Prințul s-ar ascunde în Portugalia

Prințul Paul al României a fost dat în urmărire internațională în vineri dimineața, după ce joi seară nu a fost găsit la locuinţa sa de poliţişti pentru a fi dus la închisoare.

Decizie finală în dosarul
Decizie finală în dosarul "Ferma Băneasa". Paul al României, condamnat la 3 ani şi 4 luni, nu a fost găsit de poliţie

Omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la 7 ani de închisoare în dosarul Fermei Băneasa, iar Paul al României la 3 ani și patru luni. Decizia este definitivă, ceea ce înseamnă că vor fi încarcerați.

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori
Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”
Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus miercuri elaborarea unui plan de stat de înarmare până în 2036, care să utilizeze experienţa de război în Ucraina şi tendinţele moderne în dezvoltarea armamentului la nivel mondial, relatează EFE.