Mesajul lui Mircea Geoană adresat Turciei: „Sprijinul aliaţilor şi partenerilor este o expresie firească a solidarității”

mircea geoana
AFP

Mircea Geoană a scris în cartea de condoleanțe deschisă la Delegaţia Permanentă a Turciei la NATO, reafirmându-și sprijinul pentru țara lovită de cutremurul devastator de luni.

Turcia trece printr-un moment extrem de dificil, iar sprijinul aliaţilor şi partenerilor este o expresie firească a solidarităţii noastre. Acesta va continua şi în următoarele zile”, a scris, joi seară, Mircea Geoană, pe Facebook, explicând mesajul său adresat națiunii turce.

Sunt rânduri pe care nu mi-am dorit să le scriu, dar care exprimă convingerea mea sinceră că poporul turc este mai puternic decât această calamitate şi că va găsi resursele să depăşească acest moment cumplit”, a adăugat secretarul adjunct al NATO.

Imediat după producerea cutremurului care a dus la decesul a peste 20.000 de persoane în Turcia şi Siria, Mircea Geoană a avut o reacție publică, luni.

Nu ne putem feri de calamităţile naturale, dar este foarte important felul în care, în astfel de momente, unitatea şi solidaritatea ne ajută să trecem peste ele”.

Citește și
mircea geoana
Ce spune Mircea Geoană despre posibilitatea unor negocieri de pace între Rusia şi Ucraina
Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Mircea Geoană, la Știrile Pro TV: „Vom deveni parte a centrului Europei și asta va fi o șansă pentru România”
Mircea Geoană, la Știrile Pro TV: „Vom deveni parte a centrului Europei și asta va fi o șansă pentru România”

Concluzia celor două zile de reuniune a miniștrilor de externe din țările NATO, care a avut loc la București, a fost următoarea: „Susținem Ucraina până când va izbândi!”.

Ce spune Mircea Geoană despre posibilitatea unor negocieri de pace între Rusia şi Ucraina
Ce spune Mircea Geoană despre posibilitatea unor negocieri de pace între Rusia şi Ucraina

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că, în prezent, nu există "condiţii pentru un minim de teren" pentru negocieri de pace între Rusia şi Ucraina.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană: „Centrul strategic al Europei se mută către Est”
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană: „Centrul strategic al Europei se mută către Est”

Secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice (NATO) Mircea Geoană, consideră că, în urma războiului din Ucraina, centrul strategic de greutate al Europei se va muta către Est.

Mircea Geoană: Acţiunile lui Putin marchează o nouă escaladare în războiul împotriva Ucrainei şi împotriva Vestului
Mircea Geoană: Acţiunile lui Putin marchează o nouă escaladare în războiul împotriva Ucrainei şi împotriva Vestului

Adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană, reclamă „referendumurile trucate” în urma cărora patru regiuni ale Ucrainei au fost anexate ilegal de către Rusia.

Geoană, despre șansele lui Iohannis de a ocupa un loc în conducerea NATO: Încă nu au început discuţiile
Geoană, despre șansele lui Iohannis de a ocupa un loc în conducerea NATO: Încă nu au început discuţiile

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a făcut, marţi, o vizită oficială de lucru în România.

 

Recomandări
INS: Veniturile totale medii lunare în anul 2024 au crescut cu 15,3%, la 8.270 lei pe o gospodărie, faţă de 2023
INS: Veniturile totale medii lunare în anul 2024 au crescut cu 15,3%, la 8.270 lei pe o gospodărie, faţă de 2023

Veniturile totale medii lunare în fiecare gospodărie din România au ajuns, în anul 2024, în termeni nominali, la valoarea de 8.270 de lei (+15,3%), din care 84,8% au mers către cheltuieli, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică

Barometru: 56,4% dintre români cred că Nicuşor Dan va fi un preşedinte implicat în viaţa publică
Barometru: 56,4% dintre români cred că Nicuşor Dan va fi un preşedinte implicat în viaţa publică

Peste jumătate dintre români cred că Nicuşor Dan va fi un preşedinte mai degrabă implicat în viaţa publică, arată Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai.

Proteste violente în Los Angeles. Statul California l-a dat în judecată pe Donald Trump pentru mobilizarea Gărzii Naționale
Proteste violente în Los Angeles. Statul California l-a dat în judecată pe Donald Trump pentru mobilizarea Gărzii Naționale

În a patra zi de proteste în Los Angeles, Washingtonul a luat o nouă decizie controversată. Pentagonul a anunțat că trimite 700 de pușcași marini, cu misiune temporară, în metropolă.