Medicul Virgul Musta lansează un avertisment privind evoluția pandemiei în toamnă: "Războiul nu se câştigă în spitale"

Patru județe din România duc greu lupta cu Covid-19. Avertismentul medicului Virgil Musta
StirilePROTV

Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara atrage atenţia, într-un mesaj postat pe Facebook, că pandemia nu a trecut şi că este momentul să punem în practică ceea ce am învăţat până acum despre COVID-19.

De asemenea, Musta îndeamnă oamenii să se vaccineze pentru că numai aşa îi pot proteja pe cei dragi.

"Haideţi să folosim ceea ce am învăţat până acum şi ceea ce s-a dovedit că funcţionează! (...) Pentru moment, în România, numărul de infecţii pare să fie încă la un nivel scăzut şi controlabil, deşi este evidentă tendinţa de creştere pe care o înregistrăm în ultimul timp. Continuarea va depinde de fiecare dintre noi.

Acum, în august, septembrie şi în lunile de toamnă-iarnă ce urmează, este necesar să nu fim ignoranţi, să nu credem că s-a terminat pandemia şi că nu mai trebuie să facem nimic, ci, din contră, să nu uităm prin ce s-a trecut şi să punem în practică tot ce am învăţat până acum, pentru a ne proteja în continuare, pe cei dragi nouă şi pe toţi cei din jurul nostru”, a scris Musta pe Facebook, marţi seara, citat de News.ro. 

Medicul a prezentat un bilanţ privind pandemia, în România.

Citește și
valeriu gheorghita
Dr. Gheorghiță: Se înregistrează o creştere lent progresivă, dar susţinută, a cazurilor de Covid

"Ca medic infecţionist, vă mai pot spune că în ultimul secol, România nu s-a mai confruntat cu un număr atât de mare de îmbolnăviri cauzate de o boală infecto-contagioasă şi cu o rată aşa mare de deces. Personal, pe întreg parcursul pandemiei, am avut sentimentul că suntem într-un război complex. La nivel mondial, a început ca o luptă cu virusul, apoi s-a extins afectând relaţiile sociale, iar mai apoi, a primit conotaţiile unui război economic şi geopolitic şi nu în ultimul rând, cu influenţe importante în sfera psihologică şi a relaţiilor interumane.

Se poate asemăna cu un nou Război Mondial, un război 'altfel', dar care, la fel ca în precedentele două războaie mondiale, a făcut un număr foarte mare de victime (peste 4 milioane la nivel mondial), în foarte multe ţări, de pe toate continentele. Foarte multe ţări au suferit pierderi economice importante, societatea este mai divizată ca niciodată, iar din punct de vedere psihologic, acest război a lăsat traume adânci şi de lungă durată în multe familii îndoliate, cât şi în societate”, a scris Musta.

 

"Războiul nu se câştigă în spitale"

El a adăugat că în acest "război" au murit mult prea mulţi oameni.

Medicul a făcut unele observaţii pe marginea acestei pandemii, arătând că "războiul nu se câştigă în spitale prin tratarea bolii, ci în comunitate, prin prevenţie", că "abordarea greşită nu iartă", el dând exemplul Marii Britanii unde s-a încercat la început obţinerea imunităţii colective prin boală.

Potrivit lui Musta, "relaxarea prematură reporneşte pandemia".

El a arătat că vaccinarea "scade semnificativ numărul deceselor şi al internărilor la ATI, în special în rândul persoanelor cu factori de risc".

"Avem deja date concrete, chiar de la noi, din România, date oficiale relevante după 7 luni de zile de la primele vaccinări, 27 decembrie 2020-31 iulie 2021. Dintre toate PERSOANELE VACCINATE (cu cel putin o doza, adică 5.000.889 persoane) numai 0,58% (29.138 persoane) au fost testate pozitiv după vaccinare. Asta înseamnă că 99,4% dintre ei fie nu s-au infectat deloc, fie au făcut forme asimptomatice sau foarte uşoare astfel încât nu au avut nevoie de a merge la spital.

Persoanele decedate după ce s-au vaccinat (cu cel puţin o doză) reprezintă 0,01% (610 persoane), adică 99,99% dintre persoanele vaccinate au supravieţuit!!! Iar dacă ne referim la persoanele care si-au făcut SCHEMA COMPLETĂ DE VACCINARE (4.853.435 persoane), dintre acestea numai 0,1% (5.354 persoane) au fost testate pozitiv, adică 99,9% dintre ei fie nu s-au infectat deloc, fie au făcut forme asimptomatice sau foarte uşoare astfel încât nu au avut nevoie de a merge la spital”, a explicat Musta.

Medicul timişorean a atras atenţia că în România procentul celor vaccinaţi este unul mic și a vorbit, de asemenea, despre infectările cu varianta Delta a noului coronavirus.

"Se înregistrează şi în prezent pacienţi cu forme severe de boală pe fondul infectării cu varinta Delta, dar se observă în spitale că aceste cazuri grave sunt în marea majoritate la persoane nevaccinate. În toate aceste ţări, cu toate că varianta Delta este mult mai virală şi generează infectări chiar şi în rândul celor vaccinaţi, aceste cazuri noi sunt mult mai puţine comparativ cu numărul infectărilor la cei nevaccinaţi şi mult mai uşoare. Mai mult decât atât, majoritatea acestor ţări şi-au vaccinat în proporţii foarte mari persoanele cu risc, spre exemplu mediile de vaccinare pentru grupa de vârsta peste 60 de ani în aceste ţări este peste 70-80%, în timp ce la noi este sub 40%!!!”, a susţinut Musta.

Medicul consideră că anumite mentalităţi din România sunt complet greşite.

"Există din păcate în România şi mentalitatea că 'daca am o patologie cronică şi mă vaccinez, risc să fac efecte adverse severe ce pot duce la probleme şi poate la deces'. În afară de anumite cazuri punctuale, pentru care nu există indicaţie de vaccinare şi care sunt foarte puţine, atitudinea menţionată anterior este complet eronată!! Aceste persoane omit tocmai faptul că patologiile despre care ei se gândesc că ar putea genera complicaţii de la vaccin sunt tocmai cele care le pot produce probleme majore dacă vor a virusul şi chiar decesul.

Ei sunt cei care au nevoie de fapt cel mai mult de vaccin, e arma lor salvatoare (pe care nu o aveau anul trecut), dar pe care aleg, cu bună ştiinţă, să nu o folosească…Si aici ne uităm din nou la cifre, care sunt graitoare: procentul de reacţii adverse severe după vaccinare este de 0,4%, iar procentul de forme severe de boală la persoanele nevaccinate care fac infecţia este de 10%”, a explicat Musta.

 

"Avem arme să luptăm cu acest virus. Haideţi să le folosim şi nu să le ignorăm"

În final, medicul i-a îndeamnat pe oameni să folosească toate cunoştinţele dobândite până acum şi să lupte cu acest virus.

"Să ştiţi doar că niciodată nu este prea tarziu pentru a face tot ceea ce este posibil şi necesar pentru a salva vieţi. Avem acum mult mai multe cunoştinţe şi arme să luptăm cu acest virus, haideţi să le folosim şi nu să le ignorăm!

Cred ca a venit momentul ca fiecare dintre noi să fie responsabil pentru sănătatea proprie şi a celor dragi şi totodată să ne asumăm consecinţele deciziilor luate. Ca de fiecare dată, sunt convins că doar împreună vom reuşi!”, a conchis medicul Virgil Musta.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Premierul Cîțu anunță vouchere de 100 de lei și o loterie pentru stimularea vaccinării
Premierul Cîțu anunță vouchere de 100 de lei și o loterie pentru stimularea vaccinării

Coaliţia de guvernare a agreat, marţi, demararea proiectelor pilot privind vouchere şi loterie pentru vaccinaţi, a anunţat, la finalul şedinţei, premierul Florin Cîţu.

Dr. Gheorghiță: Se înregistrează o creştere lent progresivă, dar susţinută, a cazurilor de Covid
Dr. Gheorghiță: Se înregistrează o creştere lent progresivă, dar susţinută, a cazurilor de Covid

Coordonatorul campaniei de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi într-o conferinţă de presă că România a înregistrat în ultimele săptămâni o creştere lent progresivă, dar susţinută a numărului de cazuri de infecţie cu noul coronavirus.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.