Maşină de 25.000 de euro, căutată în Elveţia, găsită în oraşul Bocşa. Ce făcuse de fapt proprietarul

masina elvetia
Politia Romana

Un autoturism în valoare de 25.000 de euro care a fost căutat de autorităţile din Elveţia a fost găsit în curtea unui bărbat din oraşul Bocşa, judeţul Caraş-Severin. Acesta a cumpărat maşina din Elveţia, dar nu a achitat întreaga contravaloare a acesteia.

”Poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin s-au sesizat din oficiu privind săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar în cauză a fost dispusă indisponibilizarea unui autoturism estimat la peste 25.000 de euro, căutat de autorităţile din Elveţia”, a transmis IPJ Caraş-Severin, citează news.ro.

Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că autoturismul a fost adus în ţară de un bărbat de 54 de ani, din Bocşa, după ce acesta ar fi fost achiziţionat din Elveţia fără a fi achitată întreaga contravaloarea a acestuia.

”Autoturismul a fost introdus în camera de corpuri delicte a inspectoratului, până la definitivarea procedurilor de restituire către autorităţile elveţiene”, a mai precizat IPJ Caraş-Severin.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Drumul parcurs la volan de copilul de 13 ani care a furat mașina și a intrat într-un stâlp, în București
Drumul parcurs la volan de copilul de 13 ani care a furat mașina și a intrat într-un stâlp, în București

Un copil de 13 ani a fost la un pas să-și piardă viața, după ce a intrat cu o mașină furată într-un stâlp de electricitate din Capitală. Vehiculul a dărâmat apoi și un gard, spre lacul Străulești, și a rămas suspendat pe jumătate deasupra apei.

Bărbatul din Bacău care a răpit copilul fostei concubine cu maşina furată de la aceasta, arestat preventiv
Bărbatul din Bacău care a răpit copilul fostei concubine cu maşina furată de la aceasta, arestat preventiv

Bărbatul de 45 de ani, din județul Bacău, care miercuri a răpit copilul fostei concubine, de la Motoşeni, furându-i acesteia şi maşina, a fost arestat preventiv, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.

Un român a cumpărat o mașină de 16.000 de euro în martie, dar după câteva luni a avut o surpriză
Un român a cumpărat o mașină de 16.000 de euro în martie, dar după câteva luni a avut o surpriză

Un român a rămas fără autoturismul cumpărat în luna martie, după ce mașina a apărut în sistem ca fiind furată din Elveția.

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Londra s-a prăbușit într-o zonă rezidențială din India | FOTO
Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Londra s-a prăbușit într-o zonă rezidențială din India | FOTO

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol.

Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”
Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus miercuri elaborarea unui plan de stat de înarmare până în 2036, care să utilizeze experienţa de război în Ucraina şi tendinţele moderne în dezvoltarea armamentului la nivel mondial, relatează EFE.