Mașina cu vaccinuri care mergea spre Iași, tamponată de duba Jandarmeriei. Cum s-a produs accidentul

jandarmeria

O mașină care transporta vaccinuri anti-COVID a fost tamponată de o autoutilitară a Jandarmeriei, care încheia convoiul. Pagubele au fost minore, astfel că transportul s-a reluat fără alte probleme.

 

Accidentul a avut loc luni după-amiază, DN 2 (E85), în comuna Poşta Câlnău din judeţul Buzău. Încărcătura nu a fost afectată, astfel că autoutilitara şi-a continuat drumul spre Iaşi.


Maşina implicată în accident mergea de la Bucureşti către Iaşi şi era însoţită de vehicule ale Poliţiei, MApN şi Jandarmeriei.

Potrivit martorilor, maşina Poliţiei, care era antemergător, a încercat să depăşească un autoturism condus de o femeie care s-ar fi speriat şi ar fi frânat brusc, maşina MApN a frânat, la fel şi autoutilitara care transporta vaccinuri, iar autospeciala Jandarmeriei a lovit în spate duba care transporta vaccinuri, relatează news.ro.

Citește și
Florin Citu
Premierul Cîțu: ”Vești bune pentru România! Stăm, de departe, cel mai bine din Europa de Est”

În urma impactului au fost în doar pagube materiale minore. Maşina Jandarmeriei s-a ales cu bara de protecţie fisurată, iar duba care transporta vaccinuri cu o uşă îndoită. Încărcătura nu a avut de suferit astfel că restul convoiului şi-a continuat drumul către Iaşi, iar maşinile şi-au continuat traseul.

„Astăzi, în timpul unei misiuni de asigurare a protecţiei unui transport de vaccinuri pe ruta Bucureşti-Iaşi, în localitatea Poşta Călnău, autoutilitara încărcată cu doze vaccin a fost tamponată din spate de autoutilitara Jandarmeriei, pe fondul frânării bruste a unui alt autovehicul în faţa coloanei. Ambele autovehicule au pagube materiale minore. Nu au fost persoane rănite. Autoutilitara cu vaccinuri şi-a reluat cursa spre Iaşi, încărcatura nu a fost afectată", a transmis Jandarmeria Buzău.

Autoutilitara transporta vaccinuri anti-COVID spre Iaşi, de unde urmează să fie redistribuite în regiune.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Cele peste 500.000 de doze de vaccin Pfizer au ajuns în România. Este cea mai mare tranșă de până acum
Cele peste 500.000 de doze de vaccin Pfizer au ajuns în România. Este cea mai mare tranșă de până acum

O nouă tranșă de vaccinuri Pfizer - cea mai mare de până acum - a ajuns luni în România.

Premierul Cîțu: ”Vești bune pentru România! Stăm, de departe, cel mai bine din Europa de Est”
Premierul Cîțu: ”Vești bune pentru România! Stăm, de departe, cel mai bine din Europa de Est”

Premierul Florin Cîțu a anunțat, sâmbătă, că România ar putea contribui la producția de vaccinuri anti Covid-19 în Europa

Valeriu Gheorghiţă, mesaj pentru cei care evită AstraZeneca:
Valeriu Gheorghiţă, mesaj pentru cei care evită AstraZeneca: "Cel mai bun vaccin e cel pe care îl avem la îndemână"

Oamenii au început să evite vaccinul AstraZeneca, a arătat președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță, care subliniază că toate vaccinurile de la noi sunt, în egală măsură, la fel de sigure.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.