Maratonul vaccinării de la Timișoara, un succes absolut. Dorel Săndesc: „Am vaccinat 6.722 de oameni în 64 de ore”

×
Codul embed a fost copiat

După trei zile şi trei nopţi, Maratonul Vaccinării de la Timişoara a ajuns luni la final. Cei mai câştigaţi au fost, cu siguranţă, cei aproape 7.000 de oameni care s-au imunizat în aceste zile.

 

Chiar şi după închiderea maratonului de vaccinare, au mai venit persoane care au vrut să se vaccineze. Autorităţile din sănătate estimează că pandemia în Timiş a fost scurtată cu două zile, după acest tur de forţă.
Un maraton similar de vaccinare va avea loc şi în Capitală, după Paște.


La ora 8 fără 5 minute a fost imunizată ultima persoană la maraton. Unii au continuat să vină chiar şi după ora închiderii.

Oamenii nu au rămas însă nevaccinați. „S-a închis, mergeţi la judeţean. Acolo am vorbit să vă primească, mergeţi acuma" au fost direcționați doritorii.

Citește și
Valeriu Gheorghiţă
Valeriu Gheorghiţă a anunțat că va fi organizat un maraton al vaccinării la Bucureşti, în perioada 7-9 mai

Prof. dr. Dorel Săndesc: „Vedem impactul extraordinar al acţiunii atât la nivel local cât şi la nivel naţional, putem să vă spunem concret că am vaccinat 6.722 de oameni în 64 de ore de maraton al vaccinării, este efortul extraordinar al comunităţii medicale din Timişoara căreia vreau să îi mulţumesc din tot sufletul"


Flavius Cioca: „Nu e o cifră mică, e o cifră mare şi dacă stăm să ne comparăm cu media zilelor din județul Timiş. care e undeva la 4.000 de vaccinuri pe zi.”

Circa 5000 de persoane au venit la vaccin fără programare şi au fost înregistraţi la faţa locului. Acest lucru, spun medicii, a contribuit extrem de mult la creşterea numărului pe persoane imunizate. Cei 500 de medici voluntari au muncit în ture de câte 8 ore.

Dr. Giorgiana Boboutanu, coordonator centru de vaccinare: „Dimineaţa la 8 fără 5 minute am injectat ultimă doză şi ne-am aplaudat între noi. Am întâmpinat foarte multe probleme, pentru că nu s-au mai făcut fără programare, doar cu paşaportul, doar cu buletinul, doar cu id card, doar cu permisul de şedere, dar toate le-am rezolvat".


Dr. Claudiu Barsac: „Au putut fi introduşi mulţi pacienţi fără programare, însă cu costul unei munci dublate, chiar triplate a colegilor noştri, care au răspuns extrem de eficient, au fost foarte flexibili, ne-am adaptat în funcţie de numărul de pacienţi care aşteptau să se vaccineze şi am reconfigurat traseul"

La coadă s-au aşezat români veniţi special din străinătate să se vaccineze, sau străini cu rezidență aici. Unii au venit din alte judeţe, cu maşina sau cu bicicleta.

Dorel Săndesc: „Poveştile maratonului sunt din străinătate, a mai avut câteva cu totul ieşite din comun, unele personale, unele aşa ca şi gest, ca şi profil, un domn un jur de 60 de ani a venit cu bicicleta de la Călan până aici şi s-a întors înapoi, am avut oameni care au venit noaptea la ora 2 din Cluj"

A fost şi cea mai mică cifra de reacţii adverse la vaccin. Dintre toți participanţii, doar doi pacienţi au avut pseudo-lipotimie.
După acest maraton, la Timişoara va fi organizat în curând şi un concert-studiu, de tipul celui din Barcelona.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Sute de persoane s-au prezentat la vaccinare sâmbătă noapte, în Timișoara: „Este mai liber”
Sute de persoane s-au prezentat la vaccinare sâmbătă noapte, în Timișoara: „Este mai liber”

Maratonul vaccinărilor, început vineri la Timişoara, a continuat și noaptea trecută.

Valeriu Gheorghiţă a anunțat că va fi organizat un maraton al vaccinării la Bucureşti, în perioada 7-9 mai
Valeriu Gheorghiţă a anunțat că va fi organizat un maraton al vaccinării la Bucureşti, în perioada 7-9 mai

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că în prima jumătate a lunii mai va avea loc în Bucureşti un maraton al vaccinării similar celui organizat zilele acestea la Timişoara.

Vaccinările ”la liber”, un mare succes. O bătrână din Buzău imunizată le-a dus medicilor ouă încondeiate
Vaccinările ”la liber”, un mare succes. O bătrână din Buzău imunizată le-a dus medicilor ouă încondeiate

Maratonul vaccinărilor de la Timișoara continuă și se bucură de succes. În primele ore de la debut, peste 2.500 de persoane au fost imunizate, dintre care 300 doar în timpul nopții. Oamenii trebuie să se prezinte doar cu buletinul.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.