Manifestări de Ziua Marinei în Portul Constanța, cu porțile închise publicului. Ce a spus președintele Iohannis

×
Codul embed a fost copiat

Într-un cadru securizat în Portul Militar Constanța, unde turiștii nu au avut acces, manifestările dedicate Zilei Marinei Române au fost un nou motiv de a scoate-n evidență rolul României în spațiul Marii Negre, tinând cont de războiul din Ucraina.  

Președintele Iohannis a anunțat mărirea bugetului pentru armată de la anul, iar ministrul Apărării a pus accent pe sistemele de rachetă antinavă care vor fi achiziționate.

Cu puțin timp după ora 10.00, manifestările dedicate Zilei Marinei Române au debutat în Portul Militar Constanța unde turiștii nu au avut acces.

În fața a sute de marinari militari, președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat creșterea bugetului pentru armată, mai ales în contextul războiului din Ucraina.

Klaus Iohannis, președintele României: ”Marea Neagră este considerată astăzi o zonă de interes strategic pentru securitatea euroatlantică. Începând cu anul 2023, vom face un efort în plus pentru a crește alocarea bugetară pentru Apărare de la 2% din PIB, cât este în prezent, la 2,5%. Vom utiliza aceste fonduri pentru a accelera înzestrarea și modernizarea Armatei României, inclusiv a Forțelor Navale”.

Citește și
Ziua Marinei Române
Preşedintele Klaus Iohannis va participa la manifestările de Ziua Marinei, în Portul Militar Constanţa

Iohannis a urcat la bordul bricului Mircea

Comandor Victor Durea, comandant Fregata ”Regele Ferdinand”: ”Cred că acum este momentul când ni se cere cu adevărat să fim militari, să respectăm jurământul pe care l-am depus și, în caz de agresiune, sperăm să nu fie cazul, să răspundem prezent și să apărăm frontiera de ape a României”.

Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a ținut apoi slujba religioasă în Portul Constanța, dat fiind că Sfânta Fecioară Maria este ocrotitoarea Marinei Române.

Președintele Klaus Iohannis a urcat apoi la bordul bricului Mircea, nava școală a Marinei Militare Române, abia întoarsă dintr-un marș de instrucție. În aer, avioanele de luptă au făcut spectacol.

România are în acest moment câteva mii de marinari militari, la care se adaugă aproape 40.000, aflați pe navele comerciale din întreaga lume.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Ziua Marinei la flotila fluvială va fi sărbătorită cu salve de tun și focuri de mitralieră
Ziua Marinei la flotila fluvială va fi sărbătorită cu salve de tun și focuri de mitralieră

Luni, Marina Militară Română va sărbători a 120-a aniversare, iar săptămâna aceasta unitățile sale au avut porțile deschise.

Preşedintele Klaus Iohannis va participa la manifestările de Ziua Marinei, în Portul Militar Constanţa
Preşedintele Klaus Iohannis va participa la manifestările de Ziua Marinei, în Portul Militar Constanţa

istraţia Prezidenţială a anunţat, sâmbătă, că preşedintele Klaus Iohannis va participa la manifestările de Ziua Marinei, în Portul Militar Constanţa.

 

Cum au decurs festivitățile de Ziua Marinei. Mesajul transmis de Klaus Iohannis
Cum au decurs festivitățile de Ziua Marinei. Mesajul transmis de Klaus Iohannis

Pentru al doilea an consecutiv, festivitățile de Ziua Marinei au fost restrânse, fără public, din cauza pandemiei.

Ziua porților deschise în ajunul sărbătorii Marinei a atras puhoi de vizitatori. Copiii au irat armele
Ziua porților deschise în ajunul sărbătorii Marinei a atras puhoi de vizitatori. Copiii au irat armele

Peste 10.000, de turiști au venit sâmbătă în portul militar Constanța la ziua porţilor deschise în ajunul sărbătorii Marinei!

Ziua Marinei Române 2021. Ceremoniile pregătite de autorități
Ziua Marinei Române 2021. Ceremoniile pregătite de autorități

Statul Major al Forţelor Navale organizează în oraşele Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea o serie de activităţi dedicate Zilei Marinei Române, marcată pe 15 august, pentru o parte dintre acestea fiind permisă participarea publicului.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.