Mamele ar putea primi tichete de 2.000 de lei pentru noul născut. Cine se încadrează

bani, lei
Shutterstock

Mamele cu posibilităţi materiale reduse vor putea beneficia de tichete sociale de 2.000 de lei pentru noul născut, care se vor acorda în primele 3 luni de la naştere, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

"Astăzi, 2 august 2021, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat în consultare publică proiectul de HG care va reglementa modul prin care vor fi acordate trusourile pentru nou-născuţi, de care vor beneficia mamele cu posibilităţi materiale reduse.

Potrivit propunerii, sprijinul financiar, constând în tichete sociale în valoare de câte 2.000 lei/nou născut, va fi susţinut din fonduri europene, prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) şi va putea acoperi achiziţia de alimente, scutece, îmbrăcăminte sau articole sanitare şi medicale pentru mamă şi copil", precizează sursa citată.

Tichetele se vor acorda în primele 3 luni de la naştere, astfel: -mamelor cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;

-mamelor din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei mamelor minore;

Citește și
faleza galati
Cea mai lungă faleză de la Dunăre va fi modernizată cu 165 de milioane de lei. Când vor fi gata lucrările

-mamelor care se află în situaţie de risc (exemplu: persoanele cu dizabilităţi);

-mamelor aflate temporar în situaţii critice de viaţă (victime ale calamităţilor, violenţei domestice, persoane dependente, etc.) şi/sau care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate (exemplu - fără locuinţă);

-mamelor care nu deţin acte de identitate şi nu pot accede la drepturile civile.

Tichetele sociale/cardurile vor putea fi utilizate la comercianţii parteneri înscrişi în program.

"În urma adoptării Hotărârii de Guvern, MIPE va fi în măsură să înceapă derularea proiectului, iar trusourile pentru nou născuţi vor ajunge la beneficiarii care au cea mai mare nevoie de acest sprijin. Ajutoarele vor fi distribuite utilizând mijloace electronice moderne şi, cel mai important, vom utiliza un flux de lucru deja funcţional, cu rezultate foarte bune", a declarat Cătălina Bădoiu, secretar de stat, coordonator Direcţia Implementare POAD.

Proiectul de HG poate fi consultat pe pagina de Internet a MIPE iar propunerile şi recomandările pot fi transmise până la data de 12 august.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Cea mai lungă faleză de la Dunăre va fi modernizată cu 165 de milioane de lei. Când vor fi gata lucrările
Cea mai lungă faleză de la Dunăre va fi modernizată cu 165 de milioane de lei. Când vor fi gata lucrările

Cea mai lungă faleză de la Dunăre intră în reabilitare. Primăria din Galați organizează licitația pentru modernizare, iar lucrările ar trebui să fie gata peste doi ani.

Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Senator PNL: Este ”foarte probabilă” o reducere a TVA la energie electrică
Senator PNL: Este ”foarte probabilă” o reducere a TVA la energie electrică

Senatorul PNL Lucian Rusu susţine că este ”foarte probabil” să existe o reducere a TVA pentru energie electrică, el precizând că la discuţiile din grupul de lucru privind programul de guvernare a propus ca TVA să fie coborâtă la 9 la sută.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.