Mamă, tată și doi fii, acuzați că obligau tinere să se prostitueze. Familia, audiată la DIICOT pentru trafic de persoane

×
Codul embed a fost copiat

Toți membrii unei familii din Timișoara au ajuns, miercuri, la sediul DIICOT, fiind acuzaţi de trafic de persoane și constituire de grup infracțional organizat.  

Părinţii şi cei doi fii ai lor ar fi obligat patru tinere să se prostitueze. Le ameninţau cu bătaia, iar câştigurile ajungeau la suspecţi.

Întreaga poveste durează de cel puţin un an de zile. Tinerele sunt din familii dezorganizate sau sărace şi au fost ademenite uşor, cu promisiunea unui loc de muncă.

Odată intrate pe mâna suspecţilor, victimele au rămas fără documente şi au fost cazate dar și supravegheate în două apartamente din oraş.

Unul dintre fii le ducea zilnic la marginea oraşului, unde erau obligate să se prostitueze. Una dintre fete a fost dusă chiar şi în Germania.

Citește și
Droguri
Grupare de traficanţi de droguri din Bucureşti şi Ilfov, destructurată. 11 persoane au fost arestate

În urmă cu o săptămână, una dintre tinere a reușit să scape și a cerut ajutor autorităţilor. Procurorii au intrat pe fir, iar astăzi au fost percheziţionate cinci adrese. În locuinţe au fost găsite mai multe cuţite şi arme albe. Întreaga familie a fost acum adusă la audieri.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Traficanţi de droguri de risc şi mare risc, arestați la Iași în urma unui flagrant
Traficanţi de droguri de risc şi mare risc, arestați la Iași în urma unui flagrant

Flagrant organizat în Iaşi, pentru prinderea traficanţilor de droguri de risc şi mare risc.

Grupare de traficanţi de droguri din Bucureşti şi Ilfov, destructurată. 11 persoane au fost arestate
Grupare de traficanţi de droguri din Bucureşti şi Ilfov, destructurată. 11 persoane au fost arestate

Poliţiştii şi procurorii au destructurat o reţea de traficanţi de droguri care acţionau în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, iar 11 persoane au fost arestate preventiv.

Ministrul austriac de Interne, raport înaintea vizitei în România: Câţi traficanţi români au fost arestaţi în Austria în 2022
Ministrul austriac de Interne, raport înaintea vizitei în România: Câţi traficanţi români au fost arestaţi în Austria în 2022

Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a prezentat marţi, la Viena, o situaţie care arată că în 2022 au fost arestaţi în Austria cu 61% mai mulţi traficanţi de persoane decât în 2021, iar 52 dintre aceştia au fost români, potrivit News.ro.

Presupușii traficanți de droguri ai adolescentului din Pitești care și-a ucis tatăl, duși la audieri
Presupușii traficanți de droguri ai adolescentului din Pitești care și-a ucis tatăl, duși la audieri

Presupușii dealeri de droguri ai tânărului de 16 ani, bănuit că și-ar fi ucis tatăl la sfârșitul lunii februarie, au fost duși joi la audieri, în Argeș.

Minora care se vindea traficanților pentru drogurile zilnice. Descinderi DIICOT la o grupare de traficanți din Suceava
Minora care se vindea traficanților pentru drogurile zilnice. Descinderi DIICOT la o grupare de traficanți din Suceava

O grupare de traficanți de droguri din Suceava a fost eliminată de polițiștii și procurorii DIICOT.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Primele declarații ale premierului Benjamin Netanyahu, după atacul asupra Iranului: Ne-am pregătit pentru asta
Primele declarații ale premierului Benjamin Netanyahu, după atacul asupra Iranului: Ne-am pregătit pentru asta

Premierul Benjamin Netanyaha afirmat că Israelul se află într-un „punct decisiv” al istoriei sale și că piloții atacă un număr mare de ținte din Iran.